La o mână de victorie. Hențul lui Bambara a interzis victoria Universității cu Gaz Metan, după un meci controlat de clujeni. „U” Cluj – Gaz Metan Mediaș 1-1

La o mână de victorie. Hențul lui Bambara a interzis victoria Universității cu Gaz Metan, după un meci controlat de clujeni.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Morar a deschis scorul pentru Universitatea, în minutul 3, dar greșeala lui Bambara i-a permis lui Lullaku să egaleze, pe final.
„U” Cluj și Gaz Metan rămân sub linia retrogradării, după egalul de pe Cluj Arena.

Pentru „U” Cluj și Gaz Metan, meciul direct a fost ca un „purgatoriu”. O etapă decisivă între „paradisul” Ligii I și „infernul” Ligii a II-a. Rezultatul acestui meci ar putea decide încotro se vor îndrepta cele două echipe, iar „căințele” lor ar fi trebuit să fie golurile. Spectatorilor nu le-a mai stat gândul la mici și grătare, la un meci atât de important pentru soarta „șepcilor roșii”, iar speranțele fanilor au fost alimentate încă din start. Era doar minutul 3, când Abrudan îl privea pe Mengolo cum centra perfect pentru Morar, care a trimis cu capul de lângă Muth și a dus „U” mai aproape de izbăvire. De la un meci între două echipe chinuite de soartă, în acest sezon, nu puteai să te aștepți la multe ocazii importante, iar minutele ce au urmat au confirmat așteptările. Falub a obținut avantajul dorit și a încercat să joace fără risc, în timp ce medieșenii au fost prea puțini periculoși. Munteanu sau Lullaku n-au reușit să-i dea emoții lui Veselovsky, iar lovitura liberă a lui Curtean a ocolit de puțin vinclul porții clujene, la singura sclipire a gaziștilor, din prima parte (44).

Cadoul lui Bambara

Gaz Metan a fost incapabilă să-și creeze șanse clare de gol, în repriza a doua, în timp ce clujenii au numărat minutele până la un final care să-i ridice peste linia retrogradării. Morar putea realiza „dubla”, dar Pleșca a avut intervenția meciului, la lovitura sa liberă (72). Pe când și medieșenii își pierduseră speranțele, Bambara le-a făcut un cadou la care nici nu visau. A făcut un henț stupid în careu, iar Veselovsky n-a mai fost erou la penalty-uri în fața lui Lullaku (85). Golul a fost ca un croșeu în bărbie pentru clujeni, care puteau să piardă și un punct dacă Veselovsky nu scotea șutul lui Roman (87). S-a terminat 1-1, rezultat care mai mult încurcă, decât ajută cele două echipe amenințate serios de „infernul” retrogradării.


„U” CLUJ: Veselevosky – Jovanovic, Skvorc, Munteanu, Bambara – Cristocea, Lungu – Ceppelini, Mengolo, Viveiros – Morar
Rezerve: Dolha, Neag, Raul Costin, Martins, Kovacs, Lemnaru, Calcan

GAZ METAN MEDIAȘ: Pleșca – Zaharia, Muth, Abrudan, Buzean – Elton, Tahar – Munteanu, Curtean, Llullaku – Roman
Rezerve: Grab, Vișa, Szilagyi, Cristea, Avram, Petre, Figliomeni


Unul dintre cele mai importante meciuri ale etapei se va disputa la Cluj, între Universitatea și Gaz Metan Mediaș, de la ora 18:30. Ambele echipe se luptă pentru evitarea retrogradării, fiind la egalitate de puncte în clasament, cu câte 30 de puncte fiecare.

Cele două ocupă locurile 13 și 14 în Liga 1, primele de sub linie care pentru sezonul viitor trimit echipele în liga secundă.

La acest meci, centralul partidei va fi Alexandru Tudor, care va fi ajutat la cele două margini de asistenții Aurel Oniță și Mircea Orbuleț.

Echipele probabile:

  • U Cluj: Veselovsky – Jovanovic, Skvorc, Neag, Bambara – R. Costin, Cr. Munteanu – Viveiros, Ceppelini, Mengolo – Castillion
  • Gaz Metan: Pleșca – Zaharia, Velazquez, Muth, Buzean – Tahar, Elton – A. Munteanu, Curtean, C. Petre – D. Roman
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri