Legia Varșovia a pierdut la TAS litigiul cu UEFA

Tribunalul de Arbitraj Sportiv anunță că a respins apelul formulat de clubul Legia Varșovia la decizia UEFA de a acorda meci pierdut la masa verde după întâlnirea cu Celtic Glasgow, din manșa a doua a turului III preliminar al Ligii Campionilor, care a dus la eliminarea polonezilor din competiție.

Legia Varșovia a fost eliminată, în august 2014, din Liga Campionilor, pentru că în returul turului trei preliminar a folosit un jucător aflat în stare de suspendare, astfel că a pierdut la masa verde, scor 0-3, meciul cu Celtic Glasgow.

Pe teren, polonezii au câștigat ambele manșe, 4-1 pe teren propriu și 2-0 la Glasgow, dar rezultatul stabilit la masa verde în meciul retur i-a eliminat în urma aplicării criteriului numărului de goluri marcate în deplasare.

Inițial, Legia Varșovia a cerut luarea unor măsuri provizorii de urgență pentru a putea participa în play-off-ul Ligii Campionilor, la 20 și 26 august 2014, până când TAS va da o decizie finală în acest caz, însă instanța de la Lausanne a respins această primă solicitare.

Arbitrajul TAS a continuat pe fond, Legia cerând compensații financiare din partea UEFA. Joi, TAS a precizat, într-un comunicat, că a respins apelul.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]