L-a luat pe „nu” în brațe, dar până la urmă i-a pus eticheta. Dănciulescu: „Dinu Gheorghe e unul dintre cei mai buni conducători din România”

Redactor:
Andru Nenciu
L-a luat pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Invitat în studio la Digisport, Ionel Dănciulescu a fost provocat să-și exprime opinia despre posibila venire a lui Dinu Gheorghe în Ștefan cel Mare. Directorul sportiv de la Dinamo a evitat inițial să comenteze informațiile potirvit cărora „Vamă” ar fi negociat în această seară cu Ionuț Negoiță, dar în cele din urmă l-a caracterizat pe fostul oficial de la Rapid, Brașov și Astra.

„Nu știu dacă vine, nu am de unde să știu, nu, nu. Dinu Gheorghe e unul dintre cei mai buni conducători din România”, s-a limitat să spună fostul atacant de la Electroputere, Steaua și Dinamo.

Dinu Gheorghe pare tot mai aproape de o venire la Dinamo, după ce clubul din Ștefan cel Mare s-a despărțit în cursul zilei de luni de Daniel Stanciu și Constantin Anghelache. Deși fostul președinte al Rapidului a negat ieri că s-ar afla în negocieri cu Ionuț Negoiță, într-o declarație pentru ProSport, iată că situația s-a schimbat în 24 de ore.

Surse ProSport susțin că Dinu Gheorghe este în acest moment la sediul clubului Dinamo, de la hotelul RIN, unde negociază cu patronul din Ștefan cel Mare condițiile colaborării. Lui „Vamă” i s-a oferit postul de manager general al clubului.

În vederile oficialilor dinamoviști se mai află și Florin Prunea, Vlad Munteanu și Cristi Munteanu, toți foști fotbaliști la Dinamo, dar semnalul transmis prin întâlnirea de astăzi este că Dinu Gheorghe reprezintă prima variantă în viziunea lui Negoiță. Totuși, cei trei rămân în cărți, dacă negocierile de astăzi nu se vor încheia cu un acord. Daniel Stanciu și Constantin Anghelache au plecat de la Dinamo după o ședință pe care aceștia au avut-o cu patronul Ionuț Negoiță la unul dintre hotelurile pe care acesta le deține în Capitală. Încetarea colaborării s-a realizat pe cale amiabilă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×