INTERVIU | Duckadam rămâne optimist: „Nu cred că ASA e în formă, Steaua are și experiență, dar și jucători mai valoroși”. Condiția pentru ca Gigi Becali să investească în vară

INTERVIU | Duckadam rămâne optimist:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga 1 nu a mai avut un final atât de încins în ultimii ani. Din vara lui 2012, atunci când Laurențiu Reghecampf a venit la Steaua și a pus bazele echipei care a dominat autoritar timp de două sezoane fotbalul românesc, nu a mai existat un final de lună aprilie în care să mai fie incertitudini cu privire la numele campioanei. Parcursul excelent al celor de la ASA Tg. Mureș, dar și căderea aproape inexplicabilă a Stelei în 2015 sunt elementele care au concentrat atenția tuturor microbiștilor pe lupta pentru titlu.

Este momentul în care se fac ultimele calcule cu programul etapelor în față și cel în care presiunea pe fotbaliști este uriașă. Conducătorii se ocupă sau ar trebui să se ocupe de menținerea acestei presiuni în afara pereților vestiarelor, iar fanii ar trebui să conteze în tranșarea luptei. În acest context, Helmuth Duckadam a explicat într-un interviu acordat ProSport felul în care conducerea Stelei vede finalul sezonului 2014/2015. Președintele de imagine al Stelei, portarul echipei care în 1986 cucerea Cupa Campionilor Europeni, spune că nu este de acord cu faptul că echipa pe care o reprezintă are un program mai facil și nici nu vede în ASA Tg. Mureș o echipă într-o formă sportivă excelentă. Duckadam speră într-o asistență numeroasă la jocul dintre Steaua și ASA Tg. Mureș de miercuri și crede că poziția în clasament a campioanei în exercițiu va stabili nivelul de implicare financiară pe viitor din partea lui Gigi Becali.

ProSport: Domnule Duckadam, Steaua are primele emoții reale pentru titlu în ultimii aproape trei ani. E mai bine ca fotbalul să genereze emoții sau preferați să se fi încheiat calculele în favoarea Stelei mai devreme?
Helmuth Duckadam: Normal că am fi preferat să avem vreo șapte puncte avans și să nu mai avem aceste emoții. Sigur, pentru ziare și televiziuni, pentru frumusețea campionatului e interesant, dar pentru mine și pentru susținătorii Stelei nu e chiar așa. Am fi dorit să avem o diferență de puncte liniștitoare.

E momentul în care se fac analize amănunțite pe ceea ce înseamnă programul celor două echipe care se bat pentru titlu. E mai ușor cel al Stelei, așa cum aproape toată lumea consideră?
Eu cred că nu mai este, nu cred că se mai poate face discuția asta, că cineva ar avea un program mai ușor și altcineva un program mai greu. Spun asta pentru că echipele din subsolul clasamentului încearcă să se salveze, dacă pot. Am văzut și aseară, cei de la Pandurii au vrut foarte mult, dar din păcate nu au reușit să facă foarte multe. Iar celelalte echipe, ei bine, oricine joacă împotriva Stelei are ambiție fantastică. Fiecare fotbalist vrea să arate că are valoare și că ar putea să joace chiar și la Steaua.

Ce credeți că poate conta mai mult în acest final de campionat, experiența Stelei sau avântul și forma celor de la ASA Tg. Mureș?
Eu nu știu dacă neapărat ASA Tg. Mureș este o echipă atât de în formă. A câștigat patru meciuri la rând, dar la diferență de un singur gol. Chiar dacă a avut ocazii, finalul meciurilor a arătat 1-0, 2-1, 1-0 sau, din nou, 2-1. Nu, eu cred că în primul rând Steaua a arătat că poate să joace când este pusă sub presiune, a arătat-o și aseară (n.r. – sâmbătă, 3-0 la Cluj cu Universitatea). Cred că experiența și valoarea jucătorilor, unii care sunt la echipa națională și care au multe meciuri în Europa, cred că asta își va spune până la final cuvântul.


Pentru că am văzut din partea CSA Steaua, cei care erau foarte entuziaști, un titlu cu , aș dori să îi întreb: pe cine ați învins? Pe Gigi Becali? Nu aveți cum, deoarece sunteți mult prea mici și neînsemnați.

Helmuth Duckadam


Sigur ați auzit de multe ori în ultimele zile această întrebare. Se va decide titlul în următoarea etapă, la jocul direct Steaua – ASA?
Nu cred. Nu cred, dar dacă vom învinge vom lua o opțiune foarte, foarte serioasă.

Credeți că vor veni suporterii Stelei la meciul de miercuri? În 2015 nu ați prea avut parte de susținerea lor.
(oftează) Suporterii cu siguranță că vor veni. Că o să vină și galeriile? Aia nu știu! Dar sunt convins că suporterii o să vină pentru că va fi un meci interesant, chiar dacă e la o oră nepotrivită, într-o miercuri. Cred că și rezultatele din ultimul meci, și pentru noi și pentru ASA, toate fac din meciul ăsta unul foarte interesant. Eu estimez un 20-25.000 de spectatori pe Național Arena. În momentul în care joci cu un stadion plin ai altă atmosferă, alt spirit. Dar din păcate lumea s-a îndepărtat de stadioane și din cauza altor cauze, nu neapărat sportive, dar probabil și din cauza scăderii valorice pe care a suferit-o campionatul.

Ați discutat până acum cu Gigi Becali? E chiar așa de detașat de fotbal precum susține că e?
Am avut o mică discuție, dar nu am intrat în asemenea amănunte, nu mi-am dat seama dacă este detașat cu adevărat. Nu cred eu că este chiar atât de detașat, știu că își dorește foarte mult să câștigăm campionatul. Cu toate că întâmpinăm destul de multe piedici, din toate punctele de vedere. Și va conta foarte mult felul în care se va termina acest campionat în ideea investițiilor pe care le va face pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut