Acasa » Cupa României » FRF explică felul în care a fost ales stadionul pentru finala Cupei: „Am ales Bucureștiul pentru că Arena Națională a găzduit toate finalele până acum”. Ce meci ar putea organiza Clujul

FRF explică felul în care a fost ales stadionul pentru finala Cupei: „Am ales Bucureștiul pentru că Arena Națională a găzduit toate finalele până acum”. Ce meci ar putea organiza Clujul

Steaua și "U" Cluj se vor întâlni, pe 31 mai 2015, în finala Cupei României, meci a cărui organizare a stârnit o serie lungă de proteste. De ambele părți, întrucât în ultima perioadă, după ce finalistele au fost aflate, au apărut zvonuri care indicau faptul că finala s-ar putea disputa la Cluj. Reacția oficială a Federației a venit târziu și nu a reușit să spulbere discuțiile. A fost ales Bucureștiul, mai exact Arena Națională, iar cei de la Cluj susțin că Steaua ar fi avantajată jucând, practic, meciul pe teren propriu.
FRF explică felul în care a fost ales stadionul pentru finala Cupei: "Am ales Bucureștiul pentru că Arena Națională a găzduit toate finalele până acum". Ce meci ar putea organiza Clujul

Steaua și „U” Cluj se vor întâlni, pe 31 mai 2015, în finala Cupei României, meci a cărui organizare a stârnit o serie lungă de proteste. De ambele părți, întrucât în ultima perioadă, după ce finalistele au fost aflate, au apărut zvonuri care indicau faptul că finala s-ar putea disputa la Cluj. Reacția oficială a Federației a venit târziu și nu a reușit să spulbere discuțiile. A fost ales Bucureștiul, mai exact Arena Națională, iar cei de la Cluj susțin că Steaua ar fi avantajată jucând, practic, meciul pe teren propriu.

Într-un comunicat de presă postat azi pe site, Federația Română de Fotbal dă explicații cu privire la procesul de alegere a stadionului pentru Finala Cupei României, ediția 2015.

La începutul lunii aprilie, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, printr-o scrisoare adresată Federației Române de Fotbal, și-a arătat disponibilitatea de a găzdui evenimente fotbalistice de importanță națională pe stadionul „Cluj Arena”. Întrucât FRF și-a stabilit ca misiune promovarea și dezvoltarea fenomenului fotbalistic din România, astfel de inițiative le considerăm oportune și binevenite pentru a oferi posibilitatea publicului din afara Capitalei să se bucure de fotbalul de mare performanță. Un exemplu recent constituindu-l meciul România – Insulele Feroe, disputat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

În privința finalei ediției 2014/2015 a Cupei României, Federația Română de Fotbal a decis să respecte principiul potrivit căruia regulile competiției nu se modifică în timpul desfășurării acesteia, cunoscut fiind faptul că, de la inaugurare, „Arena Națională” a găzduit toate finalele de Cupă și Supercupă a României. Totodată, prevederile Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice cu privire la acest subiect vor fi modificate cu ocazia următoarei ședințe de Comitet Executiv, astfel încât oricare dintre orașele țării care beneficiază de infrastructura sportivă corespunzătoare să poată participa la procesul de selecție privind desemnarea gazdei finalei Cupei României.
 
În acest context, „Cluj Arena” va rămâne prima opțiune pentru găzduirea Supercupei în 2015, și un candidat pentru organizarea edițiilor următoare de finală a Cupei României și a meciurilor echipelor naționale„.