Toți jucătorii de la CFR au depus contestații la Tribunal

Actualii componenți ai lotului de la CFR și foști jucători, care s-au înscris la masa credală, au contestat în aceste zile, la Tribunalul Cluj, faptul că au fost încadrați la categoria "creditori chirografari", în loc de "Salariați". Asta deoarece ei nu au avut contracte de muncă, ci doar convenții civile. Dosarele a 14 dintre aceștia se aflau ieri în biroul AFAN, membrii Sindicatului lucrând la redactarea contestațiilor.
Toți jucătorii de la CFR au depus contestații la Tribunal

Actualii componenți ai lotului de la CFR și foști jucători, care s-au înscris la masa credală, au contestat în aceste zile, la Tribunalul Cluj, faptul că au fost încadrați la categoria „creditori chirografari”, în loc de „Salariați”. Asta deoarece ei nu au avut contracte de muncă, ci doar convenții civile. Dosarele a 14 dintre aceștia se aflau ieri în biroul AFAN, membrii Sindicatului lucrând la redactarea contestațiilor.

„Fotbaliștii din Liga I au, în general, convenții civile, care au fost recalificate din punct de vedere fiscal, la controalele ANAF-ului, drept contracte de muncă. E clar că veniturile sunt de natură salarială. În planul de reorganizare, la categoria creditori chirografari, sumele recuperate sunt zero în cele mai multe dintre cazuri. Este o practică pe care a încercat-o și Rapidul, dar am făcut contestații și am câștigat. Jucătoriiau fost înscriși apoi la categoria salariați”, ne-a declarat Emilian Hulubei, președintele AFAN.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]