Steliștii exultă după semieșecul celor de la ASA: „Pentru noi a fost o surpriză fericită”. Replică pentru Stăncioiu: „O să vedem cine va juca pe Național Arena în Champions League”

Steliștii exultă după semieșecul celor de la ASA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steliștii răsuflă ușurați după pasul greșit făcut de ASA Tg. Mureș la CFR Cluj, iar o victorie în partida de duminică împotriva Oțelului îi distanțează la patru puncte în fruntea clasamentului față locul secund.

Guilherme s-a declarat mulțumit de semieșecul principalei contracandidate la titlu, însă speră ca Steaua să poată obține victoria în fața Oțelului, echipă aflată cu un picior în liga secundă.

„Rezultatul de ieri pentru noi a fost o surpriză fericită. Și avem șansa să ne întoarcem cu o distanță mare de locul doi. ASA este mulțumită dacă câștigă fiecare meci, poate câștigă mai greu, dar a câștigat fiecare meci până acum. La CFR nu mă așteptam să îi facă viața atât de grea lui ASA, dar suntem fericiți cu rezultatul, dar ne gândim doar la noi. Nu avem meci ușor cu Oțelul, cred că fiecare echipă care vine să joace aici vine să dea totul pe teren cu Steaua. Noi trebuie să arătăm, însă, cine suntem. Suntem la doar un punct de locul 2, trebuie să intrăm 100% concentrați pe teren, e un meci foarte important. Dacă vom câștiga, suntem iar la 4 puncte de locul 2. Este vina noastră, a jucătorilor, că nu câștigăm. De asta trebuie să arătăm cine suntem și duminică. Suntem toți supărați că nu câștigăm, că am lăsat ASA să se apropie de noi”, a declarat Guilherme.

Guilherme a comentat și săgeata aruncată de Stăncioiu la adresa steliștilor pe care îi invita să urmărească pe Național Arena partidele pe care ASA le va disputa în Liga Campionilor.

„Nu m-a deranjat aroganța lui Stăncioiu, cred că e chiar amuzant. Dacă ar fi fost pe primul loc, înțelegeam. Dar așa, el e pe locul 2, el trebuie să vină după noi. Avem meci direct cu ei, iar dacă vom câștiga duminică, cu Oțelul, suntem la 4 puncte de ei. Ne ambiționează, ne dau motivație astfel de declarații. O să vedem cine va juca pe Național Arena în Champions League, a mai declarat Guilherme.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…