Eurogol de trei puncte. CSMS Iași – FC Brașov 1-0

Golul fabulos marcat de Mihalache cu un șut de la 40 de metri a fost suficient pentru o victorie italienească a Iașiului în meciul cu FC Brașov (1-0).
Eurogol de trei puncte. CSMS Iași - FC Brașov 1-0

Golul fabulos marcat de Mihalache cu un șut de la 40 de metri a fost suficient pentru o victorie italienească a Iașiului în meciul cu FC Brașov (1-0).

Iașiul continuă parcursul perfect din acest an în Copou. CSMS s-a impus la limită în fața Brașovului, scor 1-0 și a bifat al cincilea succes cosecutiv fără gol primit pe teren propriu în retur. Eroul meciului a fost stoperul Ovidiu Mihalache, care a macat unicul gol al unei partide cenușii cu un șut fabulos de la 40 de metri, direct în vnclu. Până la acea execuție de pus în ramă, meciul a fost unul anost, cu un fotbal confuz și fără niciun șut cadrat.

Și nici nu avea cum să fie altfel, din moment ce Iașiul a încercat să construiască la mijloc cu doi jucători defensivi, Crețu și Enescu, lipsa lui Onduku resimțindu-se din plin. Sesizând acest lucru, Napoli a schimbat sistemul din mers. L-a mutat pe Bole din stânga în mijloc, în spatele lui Golubovic, iar schimbarea a mai animat cât de cât jocul gazdelor. Ocaziile au apărut la poarta oaspeților spre finalul reprizei, dar Bole și Golubovic nu au nimerit ținta din poziții bune.

Repriza a doua a debutat cu golul incredibil marcat de Mihalache – șut în vinclu de a 40 de metri, iar la scurt timp Crețu a ratat de puțin desprinderea. Până la final, jocul a curs după același scenariu din meciurile anterioare. Nicolo Napoli și-a securizat apărarea prin introducerea a trei jucători cu profil defensiv, așteptând în „tranșee” atacurile oaspeților.
Singurele emoții la poarta lui Grahovac le-au creat Ciocâlteu (69) și Liviu Ganea (88), utimul ratând ocazia meciului, șut peste poartă, singur în șase metri!

Finalul i-a găsit pe cei 7.000 de spectatori în picioare, suporterii Iașiului aclamând la scenă deschisă un nou succes al favoriților într-un retur unic în istoria fotbalului ieșean.

CSMS a strâns deja 34 de puncte, a urcat pe 9 în clasament și își poate îndeplini obiectivul dacă va gestiona cum trebuie „dubla” din Copou cu Rapid și Ceahlăul, ce urmează după deplasarea de la Botoșani.

CSMS Iași – FC Brașov 1-0 (0-0)
A marcat: Mihalache (48)
Spectatori: 7.000

CSMS: Grahovac – Voicu, Mihalache, Plămadă, Bădic (90 Braga) – Mitic –  Ciucur (80 Ciucă), Enescu (86 Bosoi), Crețu, Bole – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.

FC Brașov: Iacob – Matei, Novakovic, Goian, Novak (78 Liviu Ganea) – Juric (59 Ciocalteu), Moraru – Aganovic, Cr. Ganea, Bencun (72 Țâră) – Constantinescu. Antrenor: Adrian Szabo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]