ASA nu e CFR. Mureșenii puteau trece pe primul loc, dar clujenii le-au pus piedică și au ajutat Steaua. „Dans african” în Gruia, cu Dore, Tade și N”Doye marcatori

ASA nu e CFR. Mureșenii puteau trece pe primul loc, dar clujenii le-au pus piedică și au ajutat Steaua.
  • Publicat:
  • Actualizat:

ASA Târgu Mureș a ratat șansa de a urca pe primul loc, după 2-2 în Gruia, cu CFR. Mureșenii rămân neînvinși în 2015 și își micșorează la un punct distanța față de Steaua. N”Doye a ținut Mureșul în viață, cu o dublă, într-un meci dominat de CFR.

CFR a arătat în prima repriză că e dispusă să cedeze greu titulatura de primă echipă din Ardeal, iar stadionul din Gruia a părut un purgatori” în drumul spre titlu, pentru ASA. Un hop necesar, pentru fotoliul de lider, fie el și doar pentru două nopți. În ciuda așteptărilor pariorilor, clujenii au dominat în mare parte, prima repriză și i-au luat tare pe mureșenii-supriză.

Dore, primul gol la în Ardeal

Dore a fost faultat de N”Doye într-o zonă neutră, iar din lovitura liberă, același Dore s-a folosit de toți cei 194 de centimetri ai săi pentru a devia balonul în plasa lui Stăncioiu (9). Bară – gol și congolezul reușea primul său gol de când joacă la CFR.

Mureșenii din atac nu l-au văzut la față pe Mincă nici imediat după gol, când Deac putea majora diferența, dar șutul său de la 16 metri a trecut peste poartă. ASA a arătat însă că atunci când ești pe val îți iese totul și marchezi, chiar și când joci mai slab. Zicu a pătruns spre poartă și a întors pentru șutul cu stângul al lui N”Doye, care a marcat un de la 25 de metri, un gol pe care Mincă și-l poate reproșa (18). A fost singurul șut spre poartă al mureșenilor în prima repriză, care au ținut rezultatul de egalitate până la pauză, cu ajutorul intervențiilor precise ale lui Marius Constantin, dar și a rătărilor lui Vereș de la 20 de metri (22) și Tade, a cărui șut din 6 metri a fost deviat în corner de Bejan (33).

N”Doye, aplaudat de fanii clujeni
 
Meciul a arătat ca unul cu miză de titlu abia după pauză. CFR a revenit avântat și Dore a reluat peste, din fața forții (48), iar Camora a încercat „priza” fostului coleg Stăncioiu, de la 20 de metri (50). ASA a acceptat dominarea cu calmul unei echipe stăpână pe ea și a lovit decisiv prin același N”Doye, care a venit ca un tanc la un corner și a marcat (57), moment în care jumătate din tribuna a doua a stadionului a exultat.

ASA a terminat în 10

Reacția CFR-ului a fost aspră și sigur pe placul Stelei. Tade a pătruns printre fundașii ASA-ului, dar Stăncioiu a blocat, pentru ca apoi portarul mureșenilor să nu mai poată face nimic la șutul în diagonală, de la 16 metri, al aceluiași Tade (60). La 2-2 s-a dat startul jocului pe contre, iar cel mai „șifonat” din acest joc a ieșit Feussi, care a văzut două „galbene” și a fost eliminat.
Finalul a aparținut CFR-ului, Ciobotariu ordonând conservarea rezultatului, iar Stăncioiu a scăpat greu de golul 3. A rămas un egal de care se bucură doar Steaua. S-a spus că ASA e noul CFR în fotbalul românesc, dar meciul din Gruia a arătat că o astfel de comparație e puțin forțată. Pentru mureșeni rămâne însă un punct față de Steaua și un vis nebunesc.
 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…