Golgheterul campionatului visează cu ochii deschiși. Bogdan Mitrea: „În ritmul ăsta pot ajunge la 20 de goluri dacă voi reuși să mă concentrez”

Golgheterul campionatului visează cu ochii deschiși. Bogdan Mitrea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultimul meci al etapei cu numărul 26 a Ligii 1, Petrolul a fost învinsă de puștii lui Gheorghe Hagi, scor 1-2, victorie echivalentă cu salvarea de la retrogradare a echipei „Regelui”. Golurile au fost marcate de Bogdan Mitrea și Cristian Manea. Fundașul de 27 de ani a înscris golul 14 în acest sezon, consolidându-și primul loc de golgheter. Claudiu Keșeru, plecat la Al Gharafa în această iarnă, are 12, în timp ce Kamil Bilinski, Mihai Roman și Gregory Tade au câte 11 reușite. Imediat după încheierea partidei, Mitrea a vorbit despre golul său, dar și despre situația celor de la FC Viitorul:

„Suntem foarte fericiți că am reușit să adunăm puncte și sunt extrem de fericit pentru golul marcat. Vreau să mai înscriu în continuare. La începutul sezonului, spuneam mai în glumă, mai în serios, să reușesc 10. În ritmul ăsta pot ajunge la 20 de goluri dacă voi reuși să mă concentrez. Regret că sunt câțiva ani pe care i-am pierdut în ligile inferioare.

Visăm la Europa League, dar mai important e să ne salvăm de la retrogradare. Până nu suntem salvați matematic, clar am emoții”, a declarat fundașul pentru DolceSport.

Mitrea a marcat 10 goluri în campionatul intern din lovituri de la 11 metri. Ar fi o premieră pentru România, dar și pentru fotbalul european, ca un fundaș să fie golgheter la finalul unui sezon.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare