Florian Walter pleacă de la U Cluj: „De acum înainte vă descurcați cum știți” Ce se întâmplă cu echipa

Florian Walter pleacă de la U Cluj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Cluj se află pe locul 13 în Liga 1, prima poziție retrogradabilă, dar aceasta este doar una dintre problemele majore cu care se confruntă clubul. Finanțatorul principal, Florian Walter, este hotărât să plece de la Cluj și să nu mai investească la echipă.

Florian Walter ar fi anunțat deja că dorește să renunțe la echipă imediat după încheierea sezonului, anunță stiridesport.ro. Conform sursei citate, finanțatorul l-a informat pe Vlad Munteanu că din stagiunea următoare echipa trebuie să supraviețuiască fără ajutorul său: „De acum înainte vă descurcați cum știți”, ar fi fost mesajul lui Walter.

Situația de la Universitatea Cluj este una extrem de complicată. Mai mulți jucători nu și-au primit salariile de luni bune, iar o parte dintre ei au acționat clubul în instanță. „E greu, venim după patru meciuri în nouă zile, ne este foarte greu! Situația clubului nu e tocmai roz. Sunt restanțe financiare de patru luni deja, acest lucru ne afectează. Ne-au zis că nu au bani să ne plătească! Orice detaliu contează, săptămâna viitoare avem jucători care nu își pot plăti chiria și nu le mai deschid ușa proprietarii”, a declarat Raul Ciupe după victoria obținută de U Cluj în fața rivaliei CFR.

În condițiile date, societatea care administrează clubul poate cere falimentul, mai informează sursa citată. În eventualitatea în care U Cluj va retrograda și va pierde implicit și banii din drepturile TV, echipa nu va mai avea suficiente fonduri pentru a susține planul de reorganizare și va fi nevoită să înceapă de la „zero”, din liga a patra.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×