Rapid vrea să încurce principala contracandidată la titlu a Stelei. Pustai: „Sper să înscriem în prima repriză cu Târgu Mureș, pentru a ne descătușa”

Antrenorul formației Rapid, Cristian Pustai, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că își dorește ca echipa sa să marcheze în prima repriză a meciului cu ASA Târgu Mureș pentru a se descătușa.
Rapid vrea să încurce principala contracandidată la titlu a Stelei. Pustai: "Sper să înscriem în prima repriză cu Târgu Mureș, pentru a ne descătușa"

Antrenorul formației Rapid, Cristian Pustai, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că își dorește ca echipa sa să marcheze în prima repriză a meciului cu ASA Târgu Mureș pentru a se descătușa.

„Urmează un meci foarte greu, ca toate de până acum, doar că de data aceasta întâlnim cea mai în formă echipă, cea care a adunat cele mai multe puncte în retur. ASA Târgu Mureș încă nu a cunoscut înfrângerea, dar sperăm ca noi să avem din nou aportul publicului și să înscriem în prima repriză, la fel ca în meciul cu Oțelul Galați, pentru a ne descătușa. ASA este o echipă pe care o cunosc foarte bine. Practic, în afară de vârful adus în iarnă, Manolo, îi cunosc pe toți. Este o echipă construită cam în stilul în care a fost construit și Rapidul, cu jucători buni și cu mare experiență. Oricum, orice punct în plus e bun”, a spus Pustai, care a condus formația ASA Târgu Mureș între 30 septembrie și 18 decembrie 2014.

După greșeala lui Milos Buchta din meciul pierdut cu scorul de 0-1 cu Universitatea Cluj, antrenorul a anunțat că este posibil să facă o schimbare și la postul de portar. „Probabil că o să apară schimbări și acolo (n.r. – în poartă). Eu am niște principii legate de portari, la două greșeli evidente intră următorul (n.r. – portar)”, a adăugat tehnicianul.

Pustai a menționat că a fost nemulțumit de atitudinea jucătorilor săi după golul primit în meciul cu Universitatea Cluj. „Am discutat cu jucătorii, știm la ce presiune ne-am înhămat și nu e normal ca după un gol primit să cedăm și să fim altă echipă. Acum sunt afectați după înfrângere, dar timp mult de plâns nu este și nici de râs. Trebuie muncă, răbdare și putere”, a precizat Pustai.

Obiectivul pe termen scurt al antrenorului este ca Rapid să ajungă la 30 de puncte până la meciul cu CSMS Iași din etapa a XXX-a a Ligii I. „Sper să trecem peste bariera de 30 de puncte cât mai repede. Ideal ar fi să se întâmple acest lucru înainte de meciul cu CSMS Iași, pentru că atunci mai sunt cinci meciuri de jucat. E foarte greu să mai faci puncte după 30 spre 40. Pentru că e finalul și va fi greu”, a afirmat Cristian Pustai.

Echipa Rapid întâlnește, miercuri, de la ora 21.30, pe teren propriu, formația ASA Târgu Mureș, într-o partidă contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I.

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro