Săpunaru avertizează: „Avem o problemă mare, nu vine nimic din spate. Cluburile nu mai au centre de copii și juniori”

Săpunaru avertizează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae și Cristi Săpunaru au revenit la Rapid pentru a ajuta echipa să se salveze de la retrogradare, iar cei doi speră să fie convocați și la echipa națională.

Din păcate pentru el, Săpunaru s-a accidentat la meciul cu Astra din campionat și a ieșit din vederile selecționerului Anghel Iordănescu, dar fundașul în vârstă de 30 de ani nu a abandonat gândul de a juca din nou sub „tricolor”.

„Dacă va mai fi o altă convocare, voi răspunde da. Ca să ajungi la națională trebuie să te pregătești și să ajuți clubul și domnul Iordănescu a văzut asta la mine”, a declarat Cristi Săpunaru.

Fundașul rapidist este optimist în ceea ce privește șansele echipei naționale de a se califica la Campionatul European din 2016, dar își face griji pentru următoarele preliminarii.

„Eu zic că suntem pregătiți pentru turneul final, dar câți ani o să mai fim, pentru că nu mai vine nimic din spate, cluburile mari nu mai au centre de copii și juniori ca înainte, nu mai ies jucători pe bandă rulantă. E o problemă mare de tot”, a mai declarat Săpunaru.

România se află pe primul loc în Grupa F, o grupă dificilă din care mai fac parte Ungaria, Grecia sau Irlanda de Nord. „Tricolorii” au adunat până acum 10 puncte, iar o eventuală victorie cu Insulele Feroe în meciul de duminică ar asigura în proporție foarte mare prezența echipei naționale la turneul final.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
A devenit COMPLET ILEGAL în România. Anunț de la Guvern chiar astăzi, 30 APRILIE: A început aplicarea noii legi
A devenit COMPLET ILEGAL în România. Anunț de la Guvern chiar astăzi, 30 APRILIE: A început aplicarea noii legi
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…