Pustai rămâne cu picioarele pe pământ după succesul cu Oțelul: „Această victorie nu ne-a adus nimic, nu ne-a risipit emoțiile”

Pustai rămâne cu picioarele pe pământ după succesul cu Oțelul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a câștigat cu 2-0 meciul cu Oțelul, o contracandidată la salvarea de la retrogradare, dar Cristi Pustai rămâne cu picioarele pe pământ. Antrenorul giuleștenilor precizează că deocamdată echipa nu a obținut nimic notabil și afirmă că următoarele șase partide sunt capitale pentru giuleșteni.

Pustai a ținut să le mulțumească și suporterilor care au sprijinit mereu echipa indiferent de joc sau de situația din clasament.

„Azi am practicat un joc bun. Au fost meciuri foarte grele, le-am depășit cu bine. Din momentul în care ei au rămas în inferioritate numerică nu s-a mai pus problema câștigătoarei. Suntem peste tot acasă, oriunde mergem avem acești oameni minunați alături. Sunt cu adevărat al 12-lea jucător. Această victorie nu ne-a adus nimic, nu ne-a risipit emoțiile. Ne așteaptă șase meciuri importante care pot decide totul. Dacă vom aduce 10 puncte din aceste meciuri, atunci e bine”, a declarat Cristi Pustai la finalul meciului.

Rapid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Meulens ‘5 și D. Niculae ’85.

1-0: Daniel Niculae preia o minge în careu cu spatele la poartă și îi pasează lui Meulens care înscrie de la aproximativ șase metri lateral dreapta.

2-0: Pancu îi pasează lui Daniel Niculae care, scăpat singur cu Hotoboc, înscrie cu un șut de la aproximativ 11 metri.

Jucătorii celor două echipe au intrat pe teren cu un banner cu următorul mesaj: „Vrem să muncim! Stop rezilierii unilaterale!”.

La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.

După ce a fost înlocuit, în minutul 88, Daniel Niculae a vrut să-i dea banderola de căpitan lui Daniel Pancu, dar acesta a refuzat. Niculae i-a dat apoi banderola lui Nicolae Vasile.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri