Gicu, singurul „Grozav” de pe teren. Dinamo a învins cu 3-1 pe Ceahlăul la revenirea lui Flavius Stoican pe bancă

Gicu, singurul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dinamo a învins cu 3-1 (1-1) în București pe Ceahlăul, la primul meci în care pe banca tehnică a stat Flavius Stoican. Gicu Grozav și-a continuat evoluțiile bune și a marcat o „dublă”
  • Fără o idee tactică bine conturată. echipa lui Stoican s-a impus doar pentru că a speculat mai bine condițiile de joc din „Ștefan cel Mare”, terenul ud și mingea alunecoasă

Vă mai aduceți aminte de „Eerie, Indiana”, serialul de la începutul anilor ’90? „Capitala ciudățeniilor” s-a mutat acum în București, între Calea Floreasca și Bd. Barbu Văcărescu, acolo unde Dinamo își joacă partidele de pe teren propriu. Cu un nou antrenor care, de fapt, e vechiul antrenor, „câinii” aveau șansa perfectă să se revanșeze în fața fanilor după dezastrul din Cupa Ligii, acolo unde au fost surclasați în dublă manșă de Pandurii. Și ce prilej mai bun decât o întâlnire cu Ceahlăul, echipă care a dat afară tot ceea ce avea mai bun în ultimele luni și care se chinuie să existe? Dar în noul Eerie lucrurile nu sunt deloc în regulă, iar fanii nu sunt mulțumiți nici atunci când lucrurile par să meargă bine.

Dinamo intră prima dată în careul nemțenilor abia în minutul 9!!, atunci când Grigore șutează slab. Imediat după, Bilinski scapă singur pe stânga, însă e indecis și e ajuns din urmă de Ichim. Asaltul continuă, dar Bilinski e la fel de neinspirat câteva secunde mai târziu și nu anticipează corect o minge pe care o putea trimite cu capul în poarta Ceahlăului. După puțin timp, exact când în „Ștefan cel Mare” a început să plouă torențial, Ceahlăul profită de apărarea groaznic de prost organizată a celor de la Dinamo și deschide scorul prin Markovic. La tribuna a doua, puținii spectatori trecuseră deja la înjurături. Stoican era vinovat, desigur, alături de Alexe, Steliano Filip și Gicu Grozav. În revolta lor, fanii aveau să rateze golul lui Grozav din minutul 18, adică la doar câteva secunde după ce nemțenii le stârniseră revolta. 

„Ploaia și efectele ei asupra jocului”, materie obligatorie la Școala de Antrenori

Ceea ce s-a întâmplat în „Ștefan cel Mare” în prima jumătate de oră, căci doar atât am avut parte de emoție în prima repriză, este dovada faptului că ceea ce s-a discutat în vestiar, la tablă, nu are nicio valoare. La Dinamo, căci bucureștenii erau echipa cu pretenții mai mari, jocul s-a îmbunătățit atunci când terenul ud i-a făcut pe jucători să joace la… nimereală. Apărarea a bubuit fiecare minge, s-a sărit peste construcție și jucătorii de atac au încercat să profite de dificultățile nemțenilor. Nu s-au mai văzut nici stângăciile la preluare ale lui Machado, nici faptul că Grigore nu știe să dribleze și nici faptul că benzile au reușit să fie invizibile. Tactica? Ducem mingea în careul advers, sigur o vor „comite” fundașii!

Peste tot inesteticul de pe gazon a intervenit și centralul Feșnic, cel care a lăsat jocul nepermis de liber în condițiile date. Așa a trecut timpul până la pauză, moment în care jucătorii lui Dinamo au fost nevoiți să suporte înjurături crunte din partea unor indivizi cantonați la tribuna a doua, chiar lângă masa presei.

„Fantoma” lui Alexe, înlocuită cu succes de Marius Niculae

Flavius Stoican i-a curmat suferința la pauză lui Marius Alexe, unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren în prima repriză, și l-a introdus pe Marius Niculae, cel mai potrivit om pentru bătăliile pe care antrenorul le anticipa. Cum unde? În careul advers, acolo unde mingea avea să fie aruncată în speranța că nemțenii, uzi și puși sub presiune, aveau să greșească. Și a avut dreptate! Contraatac Dinamo, un fundaș al Ceahlăului alunecă, Bilinski pasează la Grozav și șeptarul finalizează. Tactica „râul, ramul”, așa cum i s-a spus din tribună ideii lui Stoican de a specula terenul alunecos. Apoi, Stoican și-a scos eroul de pe teren, poate singurul fotbalist de pe teren alături de Bilinski, și l-a introdus pe Boubacar pentru a închide. Și a închis, pentru că în ciuda unor ocazii bune ratate de Valentin Balint, Ceahlăul nu a mai pus în pericol poarta lui Naumovski. A mai fost timp de un gol, pe fondul unei firave preocupării ofensive a Ceahlăului, atunci când Marius Niculae a „împins” cu capul în poartă o centrare perfectă a lui Rotariu.

La Dinamo e o situație ciudată. Echipa nu joacă excelent, dar e în grafic. Cu toate astea, antrenorii sunt schimbați, jucătorii sunt aspru contestați, iar fanii găsesc motive de nemulțumire din orice.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…