Monica Niculescu: „Sunt bucuroasă că am putut să îmi fac jocul în fața Serenei Williams”

Monica Niculescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, sâmbătă, după ce a fost învinsă de Serena Williams în turul doi la Indian Wells, că este bucuroasă că a putut să își facă jocul în fața sportivei americane, informează site-ul oficial al competiției.

Sunt puțin tristă, pentru că aș fi putut să mă desprind la 3-0 în primul set. Cine știe? Am avut șansa să fac acest lucru, dar am ratat-o. Era 2-1. Ar fi fost o diferență mare dacă aș fi reușit să conduc cu 3-0. Dar nu știu. Serena Williams este o jucătoare extraordinară și sunt bucuroasă că am putut să îmi fac jocul. Acesta era planul meu: să joc relaxată și să îmi fac jocul. Dacă sunt relaxată pot să evoluez cum îmi doresc, să îmi fac jocul așa cum este, este ceva special și unic. Dacă sunt relaxată și pot juca este dificil pentru adversare„, a spus Niculescu.

Serena Williams a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 7-7, pe Monica Niculescu, locul 68 WTA, într-un meci din turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Niculescu a jucat bine în această partidă, iar lovitura ei preferată, „slice-ul”, a incomodat-o pe titrata adversară. Românca a avut posibilitatea să câștige primul set, servind la scorul de 5-4, însă Serena Williams a revenit și s-a impus cu 7-5, după o oră de joc. Și al doilea set a fost echilibrat, Niculescu a salvat două mingi de meci la 4-5, dar nu a repetat performanța la 5-6, astfel că Williams, care a greșit mult în această partidă, a închis meciul după un alt 7-5 și după două ore și trei minute de joc.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…