Mihai Donisan a ratat calificarea în finala probei de înălțime din cadrul Europenelor din Praga

Mihai Donisan a ratat calificarea în finala probei de înălțime din cadrul Europenelor din Praga

Sesiunea de dimineață a zilei  a treia (penultima) a Campionatului European de atletism de la Praga s-a încheiat cu calificările concursului masculin de înălțime.

Mihai Donisan a ratat însă accederea în ultimul act al probei, după ce s-a clasat pe poziția a noua, cu un rezultat de 2,24 m. Sportivul antrenat de Vali Ionescu a încercat la ștacheta ridicată la 2,28 m, însă a ratat de puțin și la ultima tentativă. Dacă ar fi trecut peste 2,28 m, bucureșteanul ar fi promovat în finala de mâine. În această dimineață, la CE indoor de la Praga, Cristina Bujin a prins biletul pentru finala de la triplusalt de mâine, iar Cătălin Câmpeanu s-a calificat în semifinalele probei de 60 m, programate tot duminică.

În sesiunea de sâmbătă seara, Marian Oprea va concura în finala de la triplusalt, în timp ce Alina Rotaru și Florentina Marincu vor lupta pentru medalii în ultimul act de la lungime.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]