Mai are de așteptat. Decizia eliberării lui George Copos din închisoare a rămas în pronunțare

Mai are de așteptat. Decizia eliberării lui George Copos din închisoare a rămas în pronunțare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Judecătoria Sectorului 5 a rămas în pronunțare în privința cerererii de eliberare condiționată întocmită de George Copos. Aceasta a fost aprobată de Comisia Penitenciarului Rahova, dar are nevoie și de avizul magistraților.

UPDATE 11:00 Decizia eliberării lui George Copos a rămas în pronunțare, urmând ca un verdict să fie anunțat în cursul zilei de astăzi sau până la finalul săptămânii.


Membrii Comisiei Penitenciarului Rahova au ajuns la concluzia că George Copos întrunește condițiile pentru eliberarea condiționată. Decizia finală va fi luată însă de magistații Judecătoriei Sectorului 5. Aceasta nu va fi definitivă, putând fi atacată la Tribunalul București.

Copos are de executat patru ani de închisoare, după ce Tribunalul București a decis să nu fie aplicat un spor de pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele Loteria I și cel privind transferurile de jucători. În 25 august 2014, Tribunalul București l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I. În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani și opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

De-a lungul ultimelor luni, de la momentul încarcerării sale, veștile despre Copos au fost contradictorii. Presa, citând apropiați ai acestuia, a menționat ba că magnatul plânge continuu, provocându-le stări depresive colegilor de celulă (printre care se număra, la un moment dat, și Gică Popescu), ba că acesta s-ar fi apucat, din plictiseală, să învețe lăcătușerie, pentru a repara clanțe de ușă.

Principala activitate a lui Copos, la fel ca și a celorlalți condamnați, pare să fi fost însă redescoperirea calităților creative și a sensibilității îndelung oprimate de activitățile pe care le-a avut când era liber. „Numitul Copos Gheorghe a avut un comportament exemplar pe durata executării pedepsei, nefiind sancționat disciplinar, a fost recompensat de trei ori, a participat la activități lucrative și programe educaționale, recenzii de carte, dezbateri, cenacluri literare, redactare reviste, activități sportive recreative și moral religioase, a realizat lucrări științifice, a menținut legătura cu familia și nu este cunoscut cu antecedente penale”, s-a scris în dosarul depus la Judecătoria Sectorului 5. În baza acestor referințe, Comisia de la Penitenciarul Rahova i-a scăzut lui Copos 202 zile de pedeapsă.

La fel ca și în cazul celorlalți condamnați evaluați la superlativ de membrii comisiei de la Penitenciarul Rahova, e imposibil de descoperit însă ce „lucrări științifice” au realizat și nici care este valoarea (dacă există vreuna) literară a romanelor scrise după gratii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…