Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roger Federer nu va evolua în Cupa Davis

Roger Federer nu va evolua în Cupa Davis

Tenismenul Roger Federer, locul 2 ATP, a anunțat că nu va mai reprezenta Elveția în ediția 2015 a Cupei Davis, după ce anul trecut a reușit cu echipa țării sale să câștige în premieră Salatiera de Argint, informează L'Equipe.
Roger Federer nu va evolua în Cupa Davis

Tenismenul Roger Federer, locul 2 ATP, a anunțat că nu va mai reprezenta Elveția în ediția 2015 a Cupei Davis, după ce anul trecut a reușit cu echipa țării sale să câștige în premieră Salatiera de Argint, informează L’Equipe.

„Joc de atât de mult timp că acum îmi permit să fac ce îmi place. Cupa Davis a fost mereu o povară și mi-a cauzat mai multe probleme decât altele în cariera mea. După acest succes, mi-a fost foarte clar pentru mine că nu voi mai juca. Ca să fiu sincer, cred că după această victorie pot să fac ce vreau”, a spus Federer, aflat la Dubai, unde își apără titlul cucerit anul trecut.

La finalul lui 2014, Elveția a cucerit pentru prima dată în istorie Cupa Davis, după ce a învins Franța în finală, cu scorul de 3-1. „Ca să fiu sincer, am făcut-o mai mult pentru colegi decât pentru mine. Am vrut cu adevărat ca Michael (n.r. – Lammer), Marco (Chiudinelli) și Stan (Wawrinka) să obțină trofeul”, a adăugat el.

Federer, 33 de ani, câștigător al 17 turnee de Grand Slam, a precizat că nu se retrage definitiv din această competiție: „Nu am vorbit de retragere, nu pentru moment.”

Între 6 și 8 martie, Elveția va juca împotriva Belgiei, în primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Promotor.ro