UPDATE Radu Voina și-ar putea face o revenire spectaculoasă în handbalul românesc. Mailul lui Alin Cârligeanu

Redactor:
Marius Hutu
UPDATE Radu Voina și-ar putea face o revenire spectaculoasă în handbalul românesc. Mailul lui Alin Cârligeanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finalul de sezon din Liga Națională de handbal masculin încinge lupta în culise și scoate în evidență câteva situații neobișnuite din arbitrajul românesc. Nemulțumit de modul cum este arbitrat, Dinamo este unul dintre cluburile care a decis să vorbească, atât prin directorul sportiv Ovidiu Semen, cât și prin fostul președinte Daniel Georgescu, în prezent vicepreședinte al FRH. Informațiile dezvăluite de Georgescu au o altă greutate, având în vedere că are acces la ele prin prisma funcției pe care o ocupă. Dintr-o altă direcție, vicepreședintele FRH este acuzat că ar încerca să-și impună oameni în Comisia de Arbitri.

Spiritele s-au încins în handbalul masculin, având în vedere disputa pentru titlu, dar și pentru evitarea retrogradării. Scânteia s-a aprins după partida Dinamo – Minaur Baia Mare, din sferturile de finală ale Cupei României, când formația oaspete s-a calificat în turneul Final 4. Oficialii din Ștefan cel Mare au considerat după jocul respectiv că arbitrajul a înclinat balanța către Baia Mare. După respectiva partidă, Daniel Georgescu, fost președinte la Dinamo și actual vicepreședinte FRH, a făcut o primă dezvăluire în emisiunea „Săptămâna de Handbal” de la DigiSport: „Înaintea unui meci am fost sunat pentru a fi întrebat pe cine aș dori să mă arbitreze. Erau patru oficiali din Federația Română de Handbal lângă mine când am primit acest telefon. Am și întrebat ce este cu telefonul acesta”. Nu a dat însă nume, nu a oferit detalii.

Ulterior, ProSport a dezvoltat subiectul la care Daniel Georgescu a făcut referire: cel care a sunat a fost Alin Cârligeanu și s-a întâmplat înaintea partidei HCM Constanța – Dinamo (scor 35-37, 9 decembrie 2014). Cu această ocazie, trei surse au dezvăluit pentru ProSport, printre altele: „arbitrajul a scăpat de sub control”, „sunt cluburi care beneficiază de arbitri de casă”, „sunt cazuri cu arbitri delegați la cerere”.

Diversiune sau nu, a ieșit cu scandal

În primă fază a fost o scânteie, apoi scandalul s-a aprins. Înaintea etapei din weekend-ul trecut, în handbalul românesc a circulat o informație, conform căreia Daniel Georgescu ar fi scris pe o foaie trei cupluri de arbitri care vor fi delegați la trei meciuri din etapa a 19-a, înainte ca acestea să fie făcute publice, adică să apară pe site-ul oficial al FRH. Surprinzător, toate trei s-a adeverit! Meciurile indicate erau Potaissa Turda – CSM București (26-26), Dunărea Călărași – Dinamo (32-29), și HC Vaslui – Știința Bacău (23-26).  

Respectiva hârtie ar fi fost întocmită pentru a fi o dovadă a faptului că nimic nu este întâmplător în arbitrajul românesc. Din contră…  Au apărut însă și reacții adverse la respectiva hârtie, adică s-ar fi creat o diversiune ca urmare a faptului că Dinamo și CSM București ar fi fost nemulțumite de arbitrii pe care Comisia Centrală hotărâse să îi trimită la jocuri. Concret, cineva din CCA s-ar fi scăpat în fața vicepreședintelui FRH și i-ar fi povestit despre delegările din etapa respectivă înainte ca acestea să fie făcute publice pe site-ul FRH. Prima persoană bănuită este Dan Popa, un membru mai nou-cooptat în Comisie. „A fost adus acolo la cererea lui Daniel Georgescu”, a susținut o sursă ProSport.

„O singură dată am vorbit cu Dan Popa, când m-a sunat Jean Mateescu (n.r. președinte Comisia de Competiții) și m-a rugat să-l ajut să-și rezolve o problemă la spate. De atunci, nu ne-am mai auzit niciodată, drept dovadă că nici până în ziua de azi nu mi-a mulțumit”, a precizat o sursă ProSport. „Pe Dan Popa eu l-am adus la Comisie, nu mi-a fost impus de nimeni”, a declarat și Alin Cârligeanu, președintele CCA.

Dacă a fost o diversiune sau nu în acest caz, rămâne de văzut. Cert este că două din cele trei partide, Potaissa Turda – CSM București și Dunărea Călărași – Dinamo, s-au încheiat cu acuze ale formațiilor bucureștene la adresa arbitrajelor, după ce s-au simțit defavorizate. Ambele au spus-o mai direct, mai pe ocolite faptul că delegările au fost dubioase. Belean și Călina au fost trimiși la jocul de la Turda la nici 48 de ore distanță după ce au arbitrat la Constanța. ProSport a prezentat mai multe detalii despre ce s-a întâmplat la partida Potaissa – CSM București, despre Cazul „Cafeaua”, dar și un filmuleț cu ultimele secunde ale jocului.

Delegare cu cântec și la Călărași – Dinamo

Referitor la partida Dunărea Călărași – Dinamo, Ovidiu Semen, director sportiv al formației din Ștefan cel Mare, a avut o declarație tranșantă: „Din minutul 10 al reprizei a doua, arbitrul care a fost antrenat de Ioan Bota la juniorii Călărașiului (n.r. Florin Melencu) a fluierat într-o singură direcție. În plus, Claudiu Gorina a fost coleg la juniori cu Alin Șania. Cum la un meci între locul 3 cu locul 4 dai arbitri care au colaborat în trecut cu oameni de la Călărași și care nu au decât un joc sezonul acesta în Liga Națională?”.

Cum s-a făcut această delegare? „Nu vreau să mă antepronunț, dar din ce am văzut LIVE nu au fost probleme. Trecuseră și unii și alții cu experiență pe acolo, astfel că au fost delegați Gorina și Melencu. Plus că au avut un meci foarte bun la Odorhei înainte”, a răspuns Cârligeanu.

„Rog arbitrii să povestească tot ce știu, altfel am să o fac eu”

După partidele din weekend, Daniel Georgescu a venit cu alte dezvăluiri din arbitrajul românesc. De fapt, principalele acuze l-au vizat pe Alin Cârligeanu, șeful arbitrilor. „În legătură cu meciul lui Dinamo de la Constanța, cu recuzările, îți spun eu adevărul! Cârligeanu i-a sunat pe Barbu și Ciurea și i-a obligat să se dea indisponibili. Și nu e primul cuplu de arbitri căruia îi cere asta. Rog arbitrii să povestească tot ce știu, altfel am să o fac eu!”, a fost reacția vicepreședintelui FRH. „Am mail în acest sens de la domnul Barbu, care a susținut că este indisponibil și nu poate fi delegat”, a replicat Alin Cârligeanu. 

  • UPDATE: Pentru a-și susține afirmația, Alin Cârligeanu a pus la dispoziția ProSport și mailul trimis de Adrian Barbu, arbitrul care a susținut că este indisponibil.

Georgescu îl vrea pe Radu Voina la FRH, Cârligeanu merge cu Vasile Stângă la LPH

A devenit evident faptul că între conducătorul handbalului masculin și șeful arbitrilor nu mai poate exista o colaborare. Daniel Georgescu a venit cu o propunere fermă pentru un nou șef peste delegările arbitrilor, un nume important din istoria handbalului românesc: „Pentru a evita pe viitor alte speculații, i-am propus domnului președinte (n.r. Alexandru Dedu) să înființeze o nouă Comisie, de Delegări. Arbitrii să-și vadă de sectorul lor, dar de delegări să se ocupe altcineva. L-am propus pe Radu Voina, o persoană care nu poate fi bănuită de absolut nimic!”.

De cealaltă parte, Alin Cârligeanu a dat și un alt sens acestei bătălii din handbalul românesc: a declarat faptul că îl va urma la Liga Profesionistă de Handbal, for sub tutela căruia va funcționa și Comisia Centrală de Arbitri, doar pe Vasile Stângă dintre cei patru candidați. Președintele LPH va fi ales la sfârșitul lunii martie, iar printre candidați se regăsește și Daniel Georgescu.

De ce s-au certat Alin Cârligeanu și Vasile Pavel

Toată această dispută are și un istoric, susține o sursă ProSport. „Daniel Georgescu este supărat pentru că nu a reușit să-l impună în Comisia de Arbitri pe prietenul său, Vasile Pavel”. Alin Câligeanu și Vasile Pavel sunt doi foști arbitri internaționali ai României, dar nu se poate spune că între ei ar fi existat vreo rivalitate în trecut. Relații s-au răcit, în schimb, imediat după Adunarea Generală de Alegeri din 2014. Povestește o sursă ProSport: „Alin Cârligeanu i-a cerut lui Vasile Pavel să-l ajute să intre în Consiliul de Administrație al FRH. În schimb, îl va aduce alături de el în CCA. Lucru care nu s-a mai întâmplat”.

Echipa lui Valter Dănescu n-a avut credibilitate la „Arbitri”, dar este foarte bună la „Observatori”

Alin Cârligeanu a fost adus în fruntea Comisiei Centrale de Arbitri în martie 2014. „Prima mișcare după alegeri a fost ca echipa lui Valter Dăncescu să fie schimbată, s-a motivat că nu mai avea credibilitate. Iar cei care n-au avut credibilitatea au fost aduși în bloc la Comisia de Observatori. Cam una mână spală alta și amândouă spală fața, după cum spune un vechi proverb românesc. Practic, în martie au fost scoși dintr-un loc, iar în iulie-august puși în alt loc. Poate că nu știți, dar arbitrii au același drum cu observatorii, de multe ori, uneori sunt luați chiar din fața casei, deși acest lucru este interzis prin regulament. Înțelegrile sunt în trei”, este o altă acuză lansată.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri