S-au pus în vânzare abonamente pentru returul campionatului la meciurile Craiovei. 40 de lei, cel mai ieftin

Încă din ultimele luni ale anului trecut, s-a lucrat intens la stadionul „Extensiv", astfel încât acesta să îndeplinească toate condițiile pentru omologare pentru meciurile din Liga I. Așa cum pe „Ion Oblemenco" fanii Universității Craiova au fost în numeroase rânduri cel de-al 12-lea jucător, așa îi dorește să fie și pe „Extensiv". Din aceste considerente, conducerea clubului a hotărât să vină în întâmpinarea fanilor olteni prin punerea în vânzare a abonamentelor pentru returul campionatului.
S-au pus în vânzare abonamente pentru returul campionatului la meciurile Craiovei. 40 de lei, cel mai ieftin

Încă din ultimele luni ale anului trecut, s-a lucrat intens la stadionul „Extensiv”, astfel încât acesta să îndeplinească toate condițiile pentru omologare pentru meciurile din Liga I. Așa cum pe „Ion Oblemenco” fanii Universității Craiova au fost în numeroase rânduri cel de-al 12-lea jucător, așa îi dorește să fie și pe „Extensiv”. Din aceste considerente, conducerea clubului a hotărât să vină în întâmpinarea fanilor olteni prin punerea în vânzare a abonamentelor pentru returul campionatului.

Abonamentele vor putea fi achiziționate începând online accesând: http://www.biletecsuc.ro/ .

Cei care nu au posibilitatea de a achiziționa abonamentele online pot face comanda la magazinul oficial al clubului situat in strada Oltețului, bl IJK, parter, vis-à-vis de English Park, zilnic, între orele 9:00 – 19:00.

Abonamente retur sezon 2014-2015

Peluze: 40 lei

Tribuna II: 100 lei

Tribuna I: 140 lei

Tribuna 0: 240 lei

  • Abonamentele tip Student si Senior beneficiază de un discount de 30% din prețul standard aferent fiecărei zone. Pentru familiile cu copii clubul oferă abonamentul tip Family Stand.
  • Abonamentele achiziționate la începutul sezonului rămân valabile. Clubul va întreprinde demersurile necesare pentru relocarea posesorilor lor de pe stadionul „Ion Oblemenco” pe arena „Extensiv” fără costuri suplimentare pentru abonați.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]