Ricardo Machado: „Vreau ca anul acesta să câștigăm un trofeu și la anul să ne batem la titlu”

Ricardo Machado:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul portughez Ricardo Machado a declarat joi, cu ocazia prezentării oficiale a tuturor achizițiilor făcute de Dinamo în această iarnă, că obiectivul său este câștigarea unui trofeu în acest an cu echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare și să se bată la titlu sezonul viitor.

„Mă simt bine la Dinamo, e o echipă mare, ăsta era obiectivul meu. E un pas mare pentru mine, Dinamo are istorie, e cunoscută peste tot, și în Portugalia. Acum e adevărat că nu are un moment bun, dar încercăm să schimbăm asta. De asta am venit aici. Eu vreau ca anul acesta să câștigăm un trofeu și anul viitor să ne batem la titlu. Colegii m-au primit foarte bine, știu limba română și mă înțeleg bine cu ei”, a declarat Machado.

Fundașul s-a declarat apt să evolueze pentru Dinamo, așteptând decizia antrenorului Mihai Teja în acest sens: „Sută la sută putem câștiga la Galați. Știm ce trebuie să schimbăm față de meciul cu Pandurii pentru a câștiga cu Oțelul Galați. Am avut o discuție cu antrenorul și ne-a spus ceea ce trebuie să schimbăm. Eu mă simt bine fizic și dacă antrenorul va avea nevoie de mine eu sunt gata să intru. Sunt nerăbdător să joc la Dinamo, să ajut echipa”.

Partida Oțelul Galați – Dinamo București, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, prima a returului, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30.

Dinamo a prezentat joi în cadrul unui eveniment care a avut loc la magazinul sponsorului echipei, Domo, din Băneasa Shopping City, cele zece achiziții făcute în această iarnă: Hatem Abd Elhamed, Marius Niculae, Gheorghe Grozav, Nicolae Grigore, Marian Cristescu, Kristijan Naumovski, Sergio Rodrigues Da Silva, Ricardo Machado, Fabrice Farnolle și Gordan Bunoza.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×