Acasa » Diverse » Udrea, „denunț” la adresa lui Băsescu: „RTV-ul s-a potolit imediat” după telefonul dat de fostul președinte

Udrea, „denunț” la adresa lui Băsescu: „RTV-ul s-a potolit imediat” după telefonul dat de fostul președinte

Udrea, "denunț" la adresa lui Băsescu: "RTV-ul s-a potolit imediat" după telefonul dat de fostul președinte

Elena Udrea este judecată în dosarul „Microsoft”, dar procurorii cer arestarea ei și în cazul Galei Bute, pentru corupție.

Încolțită din toate părțile, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului a încercat să pară stăpână pe situație, angajându-și chiar un purtător de cuvânt care să contracareze linșajul mediatic la care este supusă.

Totuși, în denunțul făcut către DNA – întins pe 16 pagini -, Udrea a comis o serie de gafe, cel mai probabil fără își dea seama. Astfel, în paginile 13-14, aceasta, încercând să îl disculpe pe Băsescu, l-a „turnat” de fapt: a denunțat cum acesta se comporta dictatorial față de media. L-a sunat pe Coldea (directorul SRI), nemulțumit de o emisiune de la RTV și l-a amenințat. Jurnaliștii „s-au potolit imediat”.

„În ultima săptămână la Cotroceni, pe RTV era o emisiune în care se analizau dosarele penale la care va trebui să răspundă Traian Băsescu. O emisiune de linșaj, desigur, dar și de decredibilizare a președintelui. L-a sunat pe Coldea și i-a zis că își dă seama ce se întâmplă și că dacă nu se potolesc va ieși public să îl acuze că Ghiță este omul lor, care le face jocurile. RTV-ul s-a potolit imediat”, notează cea surpanumită „protejata președintelui”.

Vezi mai jos paginile atașate

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro