Gâlcă, furios după amicalul pierdut cu Sturm Graz: „Nu am fost agresivi, am făcut un joc slab, am pierdut toate mingile, poziționarea a fost proastă”

Gâlcă, furios după amicalul pierdut cu Sturm Graz:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a fost învinsă în primul amical din Antalya, scor 0-2, într-un meci disputat împotriva celor de la Sturm Graz. Partida nu a strălucit, iar evoluția elevilor lui Gâlcă a fost de departe una slabă, o singură ocazie fiind contabilizată în dreptul acestora, atunci când Bourceanu a lovit bara transversală din lovitură liberă.

Tehnicianul echipei din Ghencea a vorbit în termeni duri despre prestația jucătorilor săi, evitând să discute despre eventuala venire în cadrul echipei a lui Guilherme, fundaș care ar fi aproape să semneze un contract cu Steaua: „Bineînțeles că sunt nemulțumit, am făcut un joc destul de slab, nu am fost agresivi, în repriza a doua am pierdut cam toate mingile, poziționarea a fost foarte proastă. Jucătorii sunt foarte încărcați, vin după multe antrenamente, dar nu am avut capacitatea de a ne adapta.”

„Vom vedea ce se va întâmpla cu Guilherme, iar dacă vine, îl primim. Depinde când o să semneze pentru Steaua. Da, avem fundași stânga în lot, avem mulți, dar știți că li se termină contractele și căutăm înlocuitori”, a declarat Gâlcă la finalul partidei la microfonul DigiSport.


Papp a devenit o prezență constantă la națională după revenirea pe bancă a lui Anghel Iordănescu și a fost unul dintre cei opt steliști chemați la lot de selecționer pentru selecționata divizionară. Fundașul este încântat

„Dacă vor pleca toți jucătorii, vom rămâne cu foarte puțini”

Selecționata divizionară a lui Anghel Iordănescu nu a fost uitată de Gâlcă. Antrenorul campioanei este în continuare nemulțumit de faptul că opt dintre jucătorii săi vor trebui să plece în cantonamentul din Antalya al naționalei: „Dacă vor pleca toți jucătorii, atunci vom rămâne cu foarte puțini, cu 9-10 jucători de câmp”, a răbufnit tehnicianul.

Paul Papp, unul dintre cei opt jucători convocați de Iordănescu pentru cele trei meciuri amicale programate la începutul lunii februarie, nu a comentat în vreun fel acțiunea, ba chiar s-a declarat încântat, atitudinea sa fiind una complet opusă celei pe care oficialii Stelei au tot avut-o în ultimele săptămâni: „Sunt bucuros că voi participa la acțiunea echipei naționale. Dacă am fost selecționat, dacă va trebui să merg, o să mă duc”, a declarat Paul Papp la DigiSport.


Lotul selecționatei divizionare convocat de Iordănescu:

Portari: Silviu Lung jr. (Astra), Cristian Bălgrădean (CSU Craiova), Valentin Cojocaru (Steaua);

Fundași: Andrei Dumitraș (CSU Craiova), Cristian Manea (FC Viitorul), Paul Papp (Steaua), Srgian Luchin (Steaua), Sergiu Muth (Gaz Metan), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Florin Bejan (Târgu Mureș), Steliano Filip (Dinamo), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova);

Mijlocași: Adrian Popa (Steaua), Valentin Lazăr (Dinamo), Alexandru Bourceanu (Steaua), Paul Anton (Pandurii), Andrei Prepeliță (Steaua), Alexandru Crețu (CSMS Iași), Constantin Budescu (Astra), Ioan Hora (Târgu Mureș), Florin Tănase (FC Viitorul), Claudiu Bumba (Astra);

Atacanți: Claudiu Keșeru (Steaua), Raul Rusescu (Steaua), Mihai Roman (Pandurii)

Programul selecționatei divizionare:

7 februarie: România – Bulgaria
10 februarie: România – Sioni Bolnisi (club din Georgia)
14 februarie: România – Moldova

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele