Sezon încheiat pentru Kobe Bryant. „Black Mamba” va fi indisponibil nouă luni

Baschetbalistul echipei Los Angeles Lakers, Kobe Bryant, a fost operat miercuri la umărul drept și va fi indisponibil nouă luni, a anunțat formația din NBA.
Sezon încheiat pentru Kobe Bryant. "Black Mamba" va fi indisponibil nouă luni

Baschetbalistul echipei Los Angeles Lakers, Kobe Bryant, a fost operat miercuri la umărul drept și va fi indisponibil nouă luni, a anunțat formația din NBA.

Intervenția chirurgicală a durat două ore.

Kobe se va reface total în urma acestei accidentări (n.r. – o ruptură la umăr) și dacă totul va decurge bine el va trebui să fie apt pentru startul sezonului următor„, a declarat chirurgul Neal El Attrache.

Este al treilea sezon consecutiv pe care sportivul în vârstă de 36 de ani nu îl poate disputa complet din cauza unor probleme medicale.

Bryant nu a putut să termine sezonul 2012/2013 din cauza unei rupturi la tendonul lui Ahile, accidentare care l-a făcut să piardă și startul sezonului 2013/2014. El a revenit pentru doar șase meciuri, accidentându-se apoi la un genunchi.

În acest sezon, Kobe Bryant a jucat 35 de meciuri, înregistrând o medie de 22,3 puncte.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania