Chivu s-a amuzat la antrenamentele Viitorului: „Am făcut o alunecare, iar puștiul respectiv mi-a spus că, la FIFA, eram cel mai bun la asta”. De ce se simte străin de fotbalul românesc

Chivu s-a amuzat la antrenamentele Viitorului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu, fostul căpitan al naționalei, a vorbit despre gestul său de a participa la unul dintre antrenamentele Viitorului lui Gică Hagi, idolul său din copilărie, dezvăluind una dintre întâmplările amuzante din timpul ședinței tehnice: „Intrasem deja în ritm și am făcut o alunecare, iar puștiul respectiv mi-a spus că, la FIFA, când se juca el, eram cel mai bun la tackling. Măcar cu asta să rămân și eu”, s-a amuzat fostul jucător al lui Inter la DigiSport.

Acesta a vorbit și despre situația din fotbalul românesc, unul care pare a fi în continuă scădere în ultimii ani: „Nu am fost în stare să construim centre de copii și juniori și ne amăgim cu jucători aduși și refuzați de alții. Asta e problema pe care o întâmpinăm. Nu avem copii, nu avem cultură.

Mă simt oarecum străin de acest fotbal din țară. Trebuie să treacă ceva timp. Nu știu ce se poate întâmpla peste noapte. E nevoie de timp și de răbdare. Trebuie să facem lucrurile mai bine, pentru că fotbalul este un eveniment social pentru toată lumea, noi toți am trăit și ne-am alinat moralitatea și sufletul cu performanțele pe care naționala le avea în 1994. Apoi am început să resimțim carențele pe care le aveam. Eu am ajuns la Ajax prin niște calități native, au avut răbdare cu mine, acolo practic mi-am făcut junioratul. Dacă m-aș fi dus la altă echipă, aș fi avut multe probleme. Multe, multe”, a continuat Chivu pentru aceeași sursă citată.

„Roma i se potrivește lui Chiricheș”

Chivu a vorbit și despre debutul lui Pușcaș la Inter, atacantul fiind cel de-al cincilea român care a reușit acest lucru. Fostul jucător de la Reșița, Craiova, Ajax, Roma și Inter susține că jucătorul de 18 ani poate deveni un fotbalist important pentru națională: „Important e că a debutat, că se antrenează cu echipa mare și că este tot timpul sub privirile lui Mancini. Foștii mei colegi vorbesc foarte frumos despre el. E un băiat deosebit, la locul lui, un băiat care muncește foarte mult și care încearcă să se impună și la echipa mare. E bine că a debutat și e important când se întoarce la tineret să aibă evoluții bune și să marcheze.

Cu siguranță va fi atacantul echipei naționale în câțiva ani. Mă bucur că a fost prezent și la ultimele meciuri. Chiar dacă nu a jucat, a luat pulsul naționalei, care e altceva față de echipa de club”.

Despre transferul lui Chiricheș la Roma continuă să se vorbească în ultima perioadă, iar Chivu a fost chestionat în privința acestuia: „Roma e o echipă importantă în fotbalul italian, iar în ultimii doi-trei ani reușește performanțe destul de bune. E o echipă cu ambiții, care a început un proiect cu noua conducere. Chiricheș știe cel mai bine ce are de făcut. Cred că poate juca liniștit în Italia, e un jucător bun, care are deja o anumită experiență și care știe că fotbalul italian i se potrivește, la fel cum i se potrivește și cel englez”, a încheiat Chivu.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare