Project CARS are un nou trailer

Project CARS are un nou trailer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Slightly Mad Studios și publisher-ul Bandai Namco Games au publicat un nou trailer pentru simulatorul auto Project CARS, oferind și câteva detalii noi despre acest foarte așteptat joc.

În primul rând, Project CARS a fost creat cu ajutorul direct al fanilor, care nu numai că au contribuit cu feedback pe parcursul procesului de realizare a jocului, însă au și finanțat complet dezvoltarea acestui titlu. Astfel, pe baza sugestiilor venite dinspre comunitate, cei de la Slightly Mad Studios au reușit să adauge numeroase elemente în Project CARS, jocul lăudându-se cu acoperirea unei arii largi a sporturilor cu motor, din care nu vor lipsi Formula 1, NASCAR, cursele de anduranță europene sau Campionatului German de Turisme.

De asemenea, tot la îndemnul fanilor, Slightly Mad Studios au reușit să introducă în Project CARS cea mai largă selecție de circuite găsită într-un astfel de joc pe parcursul ultimului deceniu. În Project CARS se vor regăsi circuite din toate colțurile lumii, pornind de la Australia, trecând prin Dubai, Belgia, Japonia, coasta de vest a Statelor Unite și până în Regatul Unit al Marii Britanii; în total, producătorii promit peste 400 de kilometri de trasee.

Pe lângă integrarea condițiilor meteorologice variabile și a ciclului dinamic noapte/zi, Project CARS va oferi suport și pentru alte tehnologii de ultimă oră: rezoluții ce vor merge până la un amețitor 12K, folosirea headset-ul de realitate virtuală Oculus Rift pentru PC sau a echivalentului Project Morpheus pentru PlayStation 4 și streaming direct către tableta NVIDIA Shield. În plus, Project CARS va oferi suport pentru peste 40 de seturi de volane cu pedale și alte periferice.

Totuși, conform celor de la Slightly Mad Studios, asta nu înseamnă că Project CARS se va adresa numai fanilor înrăiți ai simulatoarelor auto. Conform promisiunilor venite din partea producătorilor, metodele de control din Project CARS vor beneficia de un grad foarte mare de personalizare, putând fi adaptate pentru jucătorii de orice nivel, de la cei înrăiți care cunosc fiecare circuit pe de rost și până la începători.

Project CARS va fi lansat pe 20 martie 2015, pentru PC, PlayStation 4 și Xbox One. Jocul va fi disponibil de asemenea și într-o versiune pentru Nintendo Wii U, ce va fi lansată ulterior în cursul acestui an.

Project CARS

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×