INTERVIU | E pregătit să facă șase aparate pentru a califica echipa. Drăgulescu: „Vreau să mă bat pentru o medalie la Rio”

INTERVIU | E pregătit să facă șase aparate pentru a califica echipa. Drăgulescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Veste bună pentru gimnastica românească: Marian Drăgulescu (34 ani) și-a reluat pregătirea alături de lotul olimpic de gimnastică.

Ținta octuplului campion mondial este Rio 2016. Marian și-a fixat ca prim obiectiv participarea în luna aprilie la Campionatul European de gimnastică de la Montpellier, competiție ce programează întreceri individuale (nu va fi concurs pe echipe). El mărturisește că este gata să facă șase aparate pentru Mondialele de la Glasgow dacă va fi nevoie să ajute echipa pentru a se califica la Jocurile Olimpice. Între două antrenamente,  ultimul campion mondial din gimnastica masculină continuă să fie antrenor la CSA Steaua.

Marian, cum a fost întoarcerea în sală?
Eu m-am antrenat și anul trecut, am intrat în sală, am făcut elemente, dar fără a avea continuitate în pregătire. De acum totul s-a
schimbat, mă pregătesc alături de băieți, avem un program, sunt două antrenamente pe zi. Lucrăm pentru început pe mobilitate, apoi elemente, combinații.

Ce îți propui pe termen scurt?
Doresc ca în următoarele trei luni să îmi recuperez integralele, ca apoi să încep să cresc dificultatea. Vreau să particip la Campionatul European, măcar la trei aparate sol, sărituri și bară fixă. Eu mă antrenez pe toate aparatele și fiind European ce programează doar întreceri individuale, aș putea să îmi încerc șansa și la individual.

  • Campionatul European de gimnastică (feminin și masculin) este programat între 13-19 aprilie la Montpellier

Vorbești de creșterea dificultății. Ce aparate ai în vedere?
La aparatele unde mă pot bate pentru o medalie, sărituri și sol, și apoi la celelalte aparate pentru a putea ajuta echipa să se califice la Rio.

Ești condiționat pentru întoarcerea în echipă de a face un anumit număr de aparate?
Nu, sunt condiționat doar de mine, ca să spun așa, eu trebuie doar să fiu în formă și să îmi fac exercițiile. E normal să fac cât mai multe aparate ca să ajut echipa, dar nu există presiune în sensul de a face patru sau șase aparate.


În 2011, la Mondialele de la Tokyo, Marian Drăgulescu a ajutat echipa să se califice la JO Londra 2012, după ce a evoluat pe toate cele șase aparate, reușind să se califice chiar în finala la individual compus


A inventat săritura Drăgulescu la vârsta de 19 ani

Vei fi evaluat periodic?
Vor fi verificări obișnuite, verificări cu punctaj care se vor face de antrenorii lotului și de către conducerea Federației Române de Gimnastică. Important e că sunt aici și mă voi bate pentru a obține un loc în echipă.

Pe termen lung ce-ți dorești? Cu ce gând  te-ai întors?
Să fiu sănătos pentru a putea să mă pregătesc cât mai bine și să ajung la Rio, să mă bat pentru o medalie acolo. Titlul olimpic este singurul care îmi lipsește și acest lucru este o motivație extraordinară.

Spuneai, la un moment dat, că vrei să inventezi o nouă săritură Drăgulescu. Mai ai în plan acest lucru?
Idei sunt, mai greu e să le pui în practică. Deocamdată aș vrea să îmi recapăt cele două sărituri pe care le-am avut, cu note de plecare din 6.0 și 6.2, apoi să încerc să fac ceva mai dificil.

Când ai inventat săritura Drăgulescu aveai 19 ani. Crezi că ai rezista fizic la o nouă săritură Drăgulescu căreia i-ai crește nota de plecare?
Am încercat un nou Drăgulescu în urmă cu câțiva ani și a fost bine. Într-adevăr, nu mai am 19 ani, însă dacă mă simt bine și nu am probleme de sănătate, de ce nu aș încerca? Poate nu anul acesta, dar pentru Rio… Sunt conștient că trebuie să vin cu ceva nou, trebuie să fiu între primii trei sportivi ca note de plecare pentru a mă putea bate pentru podium și am nevoie de ceva nou.

Drăgulescu a renunțat la sportul de performanță imediat după ce a rămas în afara lotului care a făcut deplasarea la Jocurile Olimpice de la Londra.

  • 3 medalii are Drăgulescu în palmares la Jocurile Olimpice: un argint (la sol, în 2004) și două de bronz (cu echipa și la sărituri, ambele în 2004)
  • 17 medalii de aur a cucerit Marian Drăgulescu: 8 la Mondiale și 9 la Europene

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare