LIGA VÂNDUTĂ‚ | Mesajul dur al lui Cohn pentru Cornel Dinu: „Je suis canalie pentru că nu am agreat jocurile lor murdare, cumpăratul meciurilor, trofee câștigate necinstit, mințitul fanilor”. VIDEO | Hențul uitat al lui Radu Ștefan

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Je suis canalie”, tastează fostul acționar de la Dinamo, Vladimir Cohn, aflat undeva în Asia, în replică la vorbele acide ale lui Cornel Dinu. Într-o casă din București, Dinu (66 de ani) își consumă frustrarea că numele său a fost din nou pomenit de fostul acționar și fostul său prieten care l-a acuzat de data aceasta că, împreună cu Borcea, a negociat trucarea meciului Dinamo – Lazio 1-3 din 2007.

Inițial, Cohn (69 de ani) a vrut să-și păstreze anonimatul, iar ProSport i-a respectat dorința spre indignarea lui Dinu. Flerul său l-a depistat, însă nici nu era greu. Niciun alt fost acționar de la Dinamo nu pare dispus să vorbească lejer despre un subiect delicat precum meciurile trucate: „Acționarul este Cohn și el e o canalie. Am fost prieteni până în 1993, dar de atunci mă atacă mereu. Dacă voi ați ajuns să discutați cu Cohn, vă las să vorbiți cu Cohn”.

Supărat, Cornel Dinu spune că nu el a intermediat trucarea meciului, însă – esențial -admite și el că meciul a fost aranjat: „Sunt convins că meciul cu Lazio a fost trântit. Coincidența face că a fost trântit de aceeași persoană care mi-a trântit mie meciul cu Benfica din 1999. Vali Năstase. În minutul 44 cu Benfica a dat pumnul și a fost eliminat, am pierdut calificarea. Am aflat apoi că un om din anturajul clubului și al jucătorilor s-a întâlnit în ziua meciului la hotelul Crowne Plaza cu Jupp Heynckes care era antrenorul lui Benfica”.

Liga vândută, subiectul publicat marți de ProSport, a fost preluat de sute de utilizatori de Twitter din Italia. Părerile lui Dinu și Cohn sunt convergente până în punctul în care intervine întrebarea: „Cine a trucat meciul?”. Cohn spune că Dinu și Borcea, Dinu arată spre conducere și spre Vali Năstase.

„Blaturile să făceau la București, la hotelul unde stăteau oaspeții. Cu puțină tocmeală, ieșea un preț bun. La meciul cu Lazio, aranjamentul a fost făcut înainte de meci. La pauză, li s-a spus jucătorilor: „Băieți, dați-vă la o parte!” E posibil să fi fost și o treabă la pariuri, să conducă Dinamo la pauză și să câștige Lazio. Dinu și Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Prețul a fost vânzarea lui Radu Ștefan care nu valora niciodată 4,5 milioane de euro. L-au luat ca pe o murătură, l-au antrenat apoi bine și a ieșit din el un jucător bun”
Vladimir Cohn, fost acționar Dinamo.

Surprinzător, antrenorul lui Dinamo din 2007, Mircea Rednic, consideră și el că „meciul a fost dubios. Principala cauză a fost vânzarea lui Radu imediat după și tocmai la Lazio. Apoi, m-a surprins foarte tare că Vali  Năstase a fost adus peste mine de Cristi Borcea cu câteva săptămâni înainte de meciurile cu Lazio. Eu l-am vrut pe Giani Kiriță. Mai surprinzător a fost că lui Vali Năstase i s-au dat 60.000 de euro când a venit, la semnătură, după care a fost dat afară. Eu i-am zis lui Cristi: Și el zice: Mi-a zis asta cu lejeritate și la fel de lejer l-au lăsat să plece”.

Potrivit lui Rednic, care susține că informația este sută la sută autentică, transferul lui Radu Ștefan a costat 7,2 milioane de euro, și nu 4,5 milioane de euro cât a anunțat presa din România și Italia. Este reală diferența de bani? Transferul lui Radu Ștefan a fost anchetat de procurorii DNA în Dosarul Transferurilor? ProSport a solicitat un punct de vedere Direcției Naționale Anticorupție și așteaptă un răspuns.

La dubla cu Lazio din 2007, toți ochii s-au îndreptat spre Vali Năstase, cel care a comis un penalty la scorul de 1-0, în meciul retur. Căutând imaginile de la aceste partide, reporterii ProSport au descoperit însă o altă fază bizară petrecută la Roma, pe Olimpico, tot la 1-0 pentru Dinamo. În minutul 37, Radu Ștefan a făcut un henț incredibil în careu, arbitrul Tom Henning-Ovrebo a dictat penalty, însă Rocchi a ratat. „Henț stupid”, au scris jurnaliștii români de pe Olimpico. Radu întinde mâna dreaptă ca o antenă, deși arbitrul e la doi pași de el. Peste 5 luni, fundașul central care a greșit semnificativ și la două dintre golurile de pe vechiul stadion Național s-a transferat tocmai la Lazio, motiv de îndoială până și pentru Mircea Rednic.

La câteva ore după ce Dinu l-a numit canalie, fostul acționar Vladimir Cohn a trimis un mesaj dur la adresa administratorului delegat de la Dinamo:

„Pentru Dinu, eu sunt o canalie pentru că nu am agreat jocurile lor murdare, cumpăratul meciurilor, cu arbitrii de casă, cu trofee câștigate necinstit, cu mințitul suporterilor care ar fi meritat măcar o dată un Dinamo în grupele Ligii Campionilor, cu sacrificatul carierelor unor fotbaliști talentați forțați să se dea la o parte în meciuri importante. Dacă Dinu mă face canalie pentru cele de mai sus, atunci Je suis canalie”.

Vasile Turcu, Nicolae Badea și Florian Walter, acționari la Dinamo în trecut, nu au putut fi contactați pentru a comenta radiografia înfiorătoare făcută de Cohn. Cornel Dinu a fost scurt: „Îl vom da în judecată pe domnul Cohn. Să spună ce meciuri au fost trucate”.

Eu știu foarte bine ce am făcut pentru Dinamo. Din punctul meu de vedere, meciul cu Lazio este o amintire urâtă, care doare și acum. Dacă cineva are dovezi că a fost ceva necurat, să spună clar. Eu nu vreau să mă bag în mizeria asta. Suporterii știu ce am făcut eu pentru Dinamo
Ionel Dănciulescu

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…