Un fost star de la CFR Cluj, aproape de Boca Juniors

Redactor:
Andru Nenciu
Un fost star de la CFR Cluj, aproape de Boca Juniors
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj e echipa din România care în ultimii șase ani a reprezentat o rampă de propulsare a fotbaliștilor spre echipe de top sau doar o stație din cariera unor jucători cu un potențial imens de creștere.

Deși e pe 2 în Liga 1, la nouă puncte de liderul Steaua, tripla campioană din Liga 1 se află pe marginea prăpastiei în acest moment, cu cei mai buni componenți gată să plece din cauza declinului financiar și al viitorului incert.  Fostele sale vedete își continuă însă aventura în fotbalul mare. Conform stiridesport.ro, Mattias Aguirregaray (25 de ani) e foarte aproape de a semna cu gruparea argentiniană Boca Juniors. În prezent la Estudiantes, fundașul dreapta uruguayan a jucat în ultima prezență a CFR-ului în Champions League, dar a plecat după jumătate de sezon la Penarol. Conform sursei citate, un alt fost fotbalist al grupării din Gruia, uruguayanul Alvaro Perreira e cu un pas la o formație importantă din Argentina. Pe 28 decembrie, stiridesport.ro a scris că fostul fundaș de la Inter, în prezent la Sao Paulo, e cu un picior în curtea clubului River Plate.

  • UEFA a luat în decembrie o decizie drastică în privința CFR-ului și a Astrei Giurgiu. Cele două cluburi vor fi suspendate trei sezoane din cupele europene, forul continental pedepsindu-le pentru încălcarea regulilor de fair-play financiar, dar și ca urmare a neplății datoriilor către terți. Decizia este definitivă, dar revocabilă, în sensul în care, dacă până la 31 ianuarie 2015 CFR și Astra fac dovada că și-au plătit datoriile, vor scăpa de sancțiune. Formația lui Ioan Niculae a fost totodată amendată cu 100.000 de euro, în timp ce clubul patronat de Paszkany va trebui să plătească mai mult: 150.000 de euro.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×