Gennaro Gattuso a demisionat de la OFI Creta

Redactor:
Leila Bolat
Gennaro Gattuso a demisionat de la OFI Creta
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional italian Gennaro Gattuso a anunțat, marți, că renunță la conducerea tehnică a echipei OFI Creta, el invocând problemele de la club, în special pe cele financiare, informează tuttomercatoweb.com.

„M-am luptat cu toată puterea pentru OFI, depunând eforturi și din punct de vedere financiar: nu doar că nu am primit toate salariile, dar am și plătit din propriul buzunar pentru unele cheltuieli ale clubului. (…) Situația actuală mă depășește. Să rămân, fără perspective reale de evitare a eșecului sportiv și al clubului ar fi fost o lipsă de demnitate și de respect față de cei de aici. Le mulțumesc acelor angajați și acelor fotbaliști de la OFI care m-au susținut până la final într-o luptă de șase luni, perioadă pe parcursul căreia am fost nevoit să fiu și conducător, fără să mă pot dedica exclusiv rolului de antrenor, pentru care am fost angajat”, a precizat Gattuso într-un comunicat.

El a menționat că a găsit „o echipă înjumătățită” la antrenament și că jucătorii îi cereau bani. „În acel moment am înțeles că eforturile mele erau în zadar. Urez succes și un viitor mai liniștit echipei OFI și fanilor”, a adăugat Gennaro Gattuso.

Gattuso a preluat conducerea tehnică a echipei OFI Creta la 5 iunie. El și-a mai anunțat o dată demisia, la 26 octombrie, dar a revenit atunci asupra deciziei de a renunța la funcția de antrenor la insistențele suporterilor.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”