INTERVIU | Dan Roman, după cel mai greu an din carieră: „Crăciunul petrecut în spital m-a învățat să apreciez Sărbătorile în familie”

INTERVIU | Dan Roman, după cel mai greu an din carieră:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Atacantul lui Gaz Metan nu va uita niciodată anul 2014, când a stat șapte luni pe tușă după ce și-a rupt piciorul.
  • Dan Roman a povestit cum l-a marcat Crăciunul trecut, petrecut pe patul de spital, după operația de refacere a tibiei și peroneului

Pentru Dan Roman anul 2014 a început în camera de spital și a continuat în sala de recuperare, până în luna august când a revenit. Atacantul Gazului spune că nu va uita niciodată cele mai triste momente din cariera lui și recunoaște că a avut zile în care a crezut că i se va încheia cariera. Acum apreciază mult mai mult momentele petrecute în familie sau pe terenul de fotbal.

Dan, cum a fost 2014 pentru tine?
A fost un an destul de greu, dar a doua jumătate a anului a fost bună, după ce am început să scap de dureri.

Care a fost cel mai greu moment?
Cel mai greu moment a fost accidentarea și perioada recuperării. Am avut nevoie atât de o recuperare fizică, cât și de una psihică. Aveam zile când eram deprimat și mă gândeam că nu o să mai joc niciodată la nivelul la care am jucat. Am avut noroc cu soția mea, cu familia și cu Ovidiu Kurti, preparatorul cu care am făcut recuperarea. Ei au tras de mine și m-au încurajat tot timpul.

Momentul revenirii a fost cel mai frumos?
Cel mai frumos moment a fost revenirea cu gol în partida cu Viitorul. Atunci m-am descătușat și am simțit că perioada grea s-a încheiat. Acel gol m-a făcut să cred și eu că m-am recuperat complet.

„Stăteam în patul de spital și nu venea nimeni la mine”

Ce-ți dorești cel mai mult de la 2015?
Îmi doresc un an fără accidentări și să scăpăm de retrogradare. Eu sper să fac un sezon bun și în vară mi-ar plăcea să plec în străinătate pentru că trebuie să mă gândesc mai mult la partea financiară.

Ce cadouri ai primit de Crăciun?
De Crăciun am primit tot ce mi-am dorit. Am stat cu familia și m-am bucurat de asta. Crăciunul trecut l-am pregătit în spital și mi-am dat seama cât de important e să fii sănătos și petreci sărbătorile acasă. Aveam colegi de salon la care veneau rudele și le aduceau cadouri sau brazi și la mine nu venea nimeni. Acea imagine m-a marcat.

Pe 19 decembrie 2013, Dan Roman suferea una dintre cele mai groaznice accidentări văzute în Liga 1 în ultimii ani, într-un meci jucat la Botoșani. Franctură de peroneu a fost verdictul primit. Au urmat operații și șapte luni de recuperare. Atacantul a revenit la începutul acestui sezon și, treptat, s-a reintegrat în prima echipă.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…