Reghecampf renunță la Pintilii. Presa arabă anunță că fostul mijlocaș al Stelei va fi împrumutat la începutul lunii ianuarie: „Cine mă ia în Europa, în campionatele importante, la 30 de ani?”

Reghecampf renunță la Pintilii. Presa arabă anunță că fostul mijlocaș al Stelei va fi împrumutat la începutul lunii ianuarie:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conform celor de la Goal.com, fostul mijlocaș al Stelei, Mihai Pintilii (30 de ani), va fi împrumutat de Al Hilal la începutul lunii ianuarie, în locul său urmând a fi adus Mohammed Al Fuhaid, în vârstă de 24 de ani, care evoluează la Al Fateh. Conform jurnaliștilor din Arabia Saudită, Pintilii nu s-a ridicat la nivelul dorit de cei din conducerea lui Al Hilal, motiv pentru care aceștia i-au transmis mijlocașului că vor exista cât de curând negocieri referitoare la împrumutul său.

Mihai Pintilii a evoluat în 11 partide de campionat pentru Al Hilal și în șase în Liga Campionilor Asiei, competiție în care echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a ajuns până în faza finală, pe care a pierdut-o. În Arabia Saudită, pe teren pot evolua doar patru jucători străini într-un meci, astfel că majoritatea transferurilor sunt interne. Al Hilal l-a ofertat deja pe atacantul malian Mustapha Yatabare, de la Trabzonspor, astfel că numărul fotbaliștilor străini din lot va fi de cinci, motiv pentru care oficialii se orientează către un împrumut al lui Mihai Pintilii.

Întors în România pentru câteva zile, pentru a petrece sărbătorile împreună cu familia, Laurențiu Reghecampf a negat faptul că oficialii lui Al Hilal ar fi nemulțumiți de randamentul lui Pintilii, însă în ultima săptămână zvonurile s-au întețit în privința plecării mijlocașului care evoluează constant la națională, deși s-a transferat în vara lui 2014 la echipa fostului său antrenor de la Steaua.

2.400.000 de euro a costat transferul lui Pintilii de la Steaua la Al Hilal

Am o vârstă acum, era foarte greu să mai plec undeva. Cine mă ia în Europa, în campionatele importante, la 30 de ani? Eu zic că nimeni, iar acest transfer a fost foarte important pentru mine, pentru ceea ce îmi doresc eu la vârsta pe care o am.
Mihai Pintilii, în vara lui 2014, despre transferul la Al Hilal

 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…