INTERVIU | Grecu și-a reziliat contractul cu Dinamo: „Eu aș fi rămas, dar dragoste cu sila nu se poate”

Constantin Grecu și-a reziliat contractul cu Dinamo și spune că cei din conducerea clubului i-au transmis că ar fi mai bine să plece. Fundașul stânga este în atenția lui Rapid
INTERVIU | Grecu și-a reziliat contractul cu Dinamo: "Eu aș fi rămas, dar dragoste cu sila nu se poate"

Constantin Grecu și-a reziliat contractul cu Dinamo și spune că cei din conducerea clubului i-au transmis că ar fi mai bine să plece. Fundașul stânga este în atenția lui Rapid

La începutul sezonului era chemat la echipa națională a României. Șase luni mai târziu, Constantin Grecu a fost pus pe liber de Dinamo. După un tur de campionat în care a jucat 12 meciuri în Liga 1, fundașul stânga a vorbit pentru ProSport despre motivele pentru care a plecat de la echipa din Ștefan cel Mare.

Salut, Constantin! De ce ai reziliat contractul cu Dinamo?
Păi, am ajuns la concluzia că trebuie să continui pe alt drum.

Ce avea drumul pe care erai deja?
Nu am decis eu că trebuie să fac acest pas. Dacă nu s-a mai putut, nu am avut ce să fac. Dragoste cu sila nu se poate. Eu aș fi rămas la Dinamo, dar asta a fost situația.

Ce ți s-a transmis mai exact?
Nu mare lucru. Nu știu ce filozofie au cei din conducerea lui Dinamo.

Ți s-a spus că ai un salariu prea mare?
Din salariul meu s-a tăiat și vara trecută. Nu știu dacă ăsta a fost motivul pentru au renunțat la mine. Important e să fiu sănătos și să îmi găsesc o nouă echipă.

Ai să-ți reproșezi ceva legat de această perioadă?
Îmi dau seama că nu am jucat mereu bine și că am mai greșit, dar pot spune că a fost o perioadă frumoasă, am avut niște colegi foarte OK și un antrenor care a fost mereu aproape de jucători.

Te duci la Rapid?
Nu știu! Vom vedea. Am mai multe oferte și voi lua o decizie în perioada următoare.

981 de minute a jucat Grecu pentru Dinamo în acest sezon, în toate competițiile

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro