Hagi mizează pe tineri: „Cu Astra vom folosi jucători de la academie, îmi asum riscul ăsta”

Hagi mizează pe tineri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că în partida cu Astra Giurgiu, contând pentru sferturile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast va folosi jucători de la academie, precizând că își asumă acest risc.

„Un meci împotriva unui adversar cu mult mai multă experiență decât noi, indiferent de ce formulă poate să alinieze. E meciul academiei, am lucrat cinci ani și vreau să văd în acest meci ce am lucrat. Îmi pare rău de Gavra, de Nikolov că sunt accidentați. În rest, tot lotul o să fie din academie, tineri, valoroși, talentați și vom vedea cum le putem face față. Eu sper că o să iasă un meci foarte bun, pentru că tinerii au entuziasm, ambiție și sper să iasă un meci interesant. Îmi asum acest risc în totalitate să merg cu acest lot. Zece dintre jucători au luat deja contact cu prima ligă”, a spus Hagi.

Gheorghe Hagi a afirmat că își dorește să câștige această competiție, având în vedere banii pe care îi va primi învingătoarea, dar și că ar obține un prim trofeu cu echipa de seniori. „Nu există nicio presiune, nici din partea noastră, nici din cealaltă, pentru că e un meci la final de an. Sper să fim concentrați, pentru că Astra poate marca multe goluri. Cine intră pe teren, trebuie să trateze foarte serios meciul. Când nu există presiune poate ieși un meci frumos. Eu sper să câștig, să ajungem în semifinale și apoi în finală și apoi să luăm banii ăia pentru că sunt importanți și până la urmă e un trofeu”, a completat Hagi.

Gheorghe Hagi a precizat că reunirea lotului va avea loc pe 12 ianuarie, echipa urmând să efectueze stagii de pregătire în Turcia. „Pe 12 ne reunim. Până atunci vedem cine mai pleacă, cine mai vine. Orice club din lume are intrări și ieșiri permanent. Unii jucători sunt netransferabili pentru o anumită perioadă, dar nu e cazul la mine acum. Pregătirea e făcută, știm datele în care jucăm mai puțin unii adversari. Deocamdată mă gândesc la vacanță și la sărbători. Gândul meu e să ne odihnim cu toții, să ne încărcăm bateriile pentru retur„, a explicat Hagi.

FC Viitorul va întâlni echipa Astra Giurgiu, duminică, în deplasare, de la ora 16.30, în sferturile de finală ale Cupei Ligii.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…