Lucescu îi înțeapă pe Mourinho, Benitez și Van Gaal: „Eu nu scriu în carnețel ca să fiu văzut”. VIDEO | Românul de la Șahtior recunoaște că se preface de multe ori în timpul meciurilor

Lucescu îi înțeapă pe Mourinho, Benitez și Van Gaal:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu a fost vedeta ultimului număr al revistei echipei campioane din Ucraina. Românul în vârstă de 69 de ani a oferit un interviu în care și-a dat „masca” jos  și și-a descris caracterul. „Shakhtar Magazine” îi face o descriere elogioasă antrenorului care a câștigat 20 de trofee în Ucraina: „Lucescu este puternic psihologic, generos, rezistent și, surprinzător, romantic. În același timp este un lider care știe întotdeauna de ce este el, și alții, în stare. A avut nevoie de ani pentru a se putea controla, astfel a creat ‘Masca lui Mircea Lucescu'”

Sub titlul „Sub masca lui Mircea Lucescu”, interviul atinge la un moment dat subiectul răbufnirilor lui Lucescu din timpul partidelor. Răspunsul românului este surprinzător: „Uneori fac asta intenționat pentru a atrage atenția asupra seriozității situației. De fapt, am totul sub control. Bineînțeles că am și ieșiri pure, dar uneori le provoc intenționat”.

Reporter: Deci aveți o mască a lui Lucescu?
Lucescu: Da, am. A fost creată în timp, a trecut prin sute poate chiar mii de meciuri din carieră. La început, nu eram așa. Apoi, m-am obișnuit cu meseria asta, am învățat să-mi controlez gesturile. Acum răbufnesc doar când situația o cere. 

Reporter: Cum putem să ne dăm seama când sunteți cel real?
Lucescu: E greu să vă dați seama. Ce rost ar mai avea să port o mască dacă e evident că e doar o mască?

Reporter: Vă prefaceți și în viața de zi cu zi?
Lucescu: Nu, eu vorbesc doar despre fotbal. E o luptă între mine și întregul stadion. Jucători, fani, arbitri…Abia acum, când mi-ați pus întrebarea, mi-am dat seama că port o mască. Dar nu cred că exprimă mare lucru. Pot fi și tăcut, dar și exploziv. Nu sunt unul dintre antrenorii care sar în sus la marginea terenului, nu sunt unul dintre cei care își iau carnețelul și încep să scrie ca să fie văzuți de toată lumea. Nu sunt unul dintre cei care intră pe teren pentru ca fanii să le aprecieze trăirile. Dar pot să mă transform radical și să trec din starea tăcută în cea explozivă doar pentru a-mi ajuta echipa.

Reporter: Deci aveți o mască doar în timpul meciurilor. În viața de zi cu zi nu există?
Lucescu: În afara terenului mă comport ca o persoană normală. Dacă vorbim despre măști, atunci fiecare are de fapt mai multe măști. De exemplu, eu le folosesc în funcție de interes. În meseria mea, am o mască, în societate, mă comport diferit. Totul depinde de propriul interes și de starea de spirit.

A folosit masca pentru Raț?

În interviul acordat revistei clubului, Lucescu nu a precizat dacă ieșirile sale nervoase la adresa lui Raț au fost autentice sau nu. În 2011, antrenorul lui Șahtior l-a certat pe fundașul român în direct, în timp ce acesta dădea un interviu după înfrângerea cu 5-1 de pe Camp Nou, în fața Barcelonei. „Spune-i, mă, că am luat două goluri din cauza lui”, i-a strigat Lucescu reporterului Tudor Furdui care-l intervieva pe Raț. „Ne-am săturat deja”, a răbufnit jucătorul care a mai stat însă două sezoane la Șahtior.

În 2010, după un meci cu durități la Obolon, Mircea Lucescu a decis să intre în silenzio stampa. La ieșirea din sala de conferințe, l-a găsit însă pe Răzvan Raț care dădea un interviu. „Băi, Răzvane, ce am zis eu? Pleacă imediat de aici.  Eu pus protest și tu…Păi nu vă e rușine?”, a strigat Lucescu, iar Raț a întrerupt imediat discuțiile cu jurnaliștii.


Articol publicat de Ștefan Ungureanu
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…