„Poate revin la CCA, vechiul nume” / „Îmi pare rău pentru Gigi pentru că știu cât s-a implicat la echipă”. Primele reacții după ce Becali a pierdut marca Steaua

Instanța supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
"Poate revin la CCA, vechiul nume" / "Îmi pare rău pentru Gigi pentru că știu cât s-a implicat la echipă". Primele reacții după ce Becali a pierdut marca Steaua

Instanța supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

 Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua București SA.

Clubul de fotbal deținut de Gigi Becali a fost acționat în instanță în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.

Petre Grigoraș, antrenorul celor de la Pandurii, a fost luat prin surprindere de această veste și spune că formația din Ghencea ar putea reveni la numele pe care echipa l-a avut în momentul înființării.

„Poate o să-i cheme Armata Steaua sau revin la CCA, la vechiul nume. E surprinzător, dar acum mă gândesc mai mult la situația echipei mele”, a declarat Petre Grigoraș la Sport.ro.

George Ogăraru, fost jucător în Ghencea, afirmă că îi pare rău pentru Gigi Becali pentru că aceasta s-a implicat foarte mult la echipă din momentul în care a preluat formația

„E surprinzător, nu știam de acest lucru. ce înseamnă că a pierdut brandul? Îmi pare rău, pentru că știu cât de mult s-a implicat Gigi Becali la această echipă și pentru că a ținut în viață această echipă prin investiții și salarii. Sunt surprins. nu știu dacă echipa va fi afectată”, a declarat George Ogăraru la Sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]