Au pățit la fel. CFR a fost victima lipsei de fair-play în două rânduri

CFR-iștii nu-și toarnă "cenușă în cap" după golul marcat în urma aruncării de margine, unde mingea n-a fost cedată gazdelor. Președintele Iuliu Mureșan le ia apărarea jucătorilor, care n-au înapoiat mingea. "Golul a fost valabil. Important e că ne-am calificat", a spus Mureșan
Vlad Măcicășan
Au pățit la fel. CFR a fost victima lipsei de fair-play în două rânduri
  • Clujenii de la CFR au câștigat cu CS Mioveni în urma unei faze pe care au acuzat-o în două rânduri, în 2008 și 2009.
  • CFR-iștii s-au lovit de lipsa de fair-play la un meci cu Poli Timișoara și unul cu Gloria Bistrița.


CFR-iștii nu-și toarnă „cenușă în cap” după golul marcat în urma aruncării de margine, unde mingea n-a fost cedată gazdelor. Președintele Iuliu Mureșan le ia apărarea jucătorilor, care n-au înapoiat mingea. „Golul a fost valabil. Important e că ne-am calificat”, a spus Mureșan pentru Look Plus.

Le-au arătat obrazul bistrițenilor
 
Președintele ardelenilor a amintit și de un episod în care echipa sa s-a aflat în postura Mioveniului la meciul de marți seara. „Și noi am luat gol așa cu Bistrița. Am pierdut acasă, dar am tăcut din gură”, a mai spus Mureșan. Acel meci s-a jucat în 2009. CFR conducea Gloria Bistrița cu 2-1, iar în prelungiri fostul fundaș dreapta al „feroviarilor”, Tony, a căzut la pământ, acuzând o accidentare. Bistrițenii n-au șutat mingea în afara terenului, ba chiar au continuat faza și au marcat. După meci, clujenii au sărit la gâtul bistrițenilor, reproșându-le lipsa de fair-play. „Nu putem da vina pe lipsa de fair play. E vina noastră, dar ne așteaptam să fie fair play. E primul cuvânt în fotbal. La orice meci se intră pe teren cu un steag pe care e scris fair play”, spunea după meci Stăncioiu, portarul de atunci al CFR-ului.

Dan Alexa a făcut la fel

Nu era prima data când CFR-ul se confrunta cu lipsa de fair play. În 2008, la Timișoara, într-un Poli – CFR, Dan Alexa a încercat să marcheze de la mare distanță deși ar fi trebuit să dea mingea clujenilor, în urma unui aut. Mingea lui Alexa a trecut puțin peste poartă. „Eu vreau să câștig”, și-a motivate gestul Dan Alexa după meci, pe când Dusan Uhrin jr. a spus că fair-play-ul trebuia respectat. „Dacă marca Alexa trebuia să ne dăm autogol”, declara după meci tehnicianul ceh.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]