Marian Rada, după egalul cu CFR Cluj: „Consider că am pierdut două puncte”

Marian Rada, după egalul cu CFR Cluj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, că având în vedere situația din clasament este de părere că gruparea giuleșteană a pierdut două puncte.

„La situația noastră din clasament consider că azi am pierdut două puncte. Noi vrem victoria la fiecare meci, dar până la urmă rezultatul este echitabil. Este totuși echipa de pe locul 2”, a spus Rada.

Marian Rada a precizat că Dinu Gheorghe, care negociază pentru a prelua postul de președinte al FC Rapid, a fost la vestiare înainte și după meciul cu CFR Cluj. „Dinu Gheorghe a fost la vestiare și înainte de meci și după, e alături de noi. Cred că și când era la Astra era alături de noi pentru că în trecut a trăit momente frumoase la Rapid. Iată că ața l-a tras înapoi și speră să ajute din nou Rapidul. Eu cred că va veni, dar sunt anumite detalii de pus la punct. Nu știu cum au decurs negocierile, ce vrea unul de la altul”, a afirmat tehnicianul.

Rada a menționat că și Mircea Rednic și Cristiano Bergodi ar vrea să vină la Rapid. „Dar pesemne că sunt anumite condiții pe care patronul trebuie să le îndeplinească. Eu am mai spus-o că nu am vrut în mod expres să vin antrenor, chiar mă gândesc să renunț, să fac o schimbare după 31 de ani„, a adăugat el.

Tehnicianul a vorbit și despre fostul oficial rapidist Nicolae Manea, care suferă de cancer: „Am vorbit cu Nicolae Manea. Este într-o situație critică. Ar trebui ca toți care știm ce a făcut el pentru Rapid să punem umărul și să-l ajutăm să fie din nou lângă noi, aici”.

Formația Rapid a terminat la egalitate partida disputată, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa CFR Cluj, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…