Cesare Prandelli ar putea fi demis de la Galatasaray

Cotidianul turc Hurriyet anunță că antrenorul italian Cesare Prandelli a fost demis de la Galatasaray în urma rezultatelor slabe obținute de echipa sa în campionat și UEFA Champions League. Se pare că decisivă a fost înfrângerea de ieri, din grupele Champions League, împotriva belgienilor de la Anderlecht, cu scorul de 2-0, rezultat care a eliminat clubul Galatasaray din competițiile europene. Nici situația din campionat nu este una grozavă pentru Galatasaray, echipa fiind pe locul 3, cu 19 puncte după 10 etape, însă la doar un punct în spatele liderului Beșiktaș.
Cesare Prandelli ar putea fi demis de la Galatasaray

Cotidianul turc Hurriyet anunță că antrenorul italian Cesare Prandelli a fost demis de la Galatasaray în urma rezultatelor slabe obținute de echipa sa în campionat și UEFA Champions League. Se pare că decisivă a fost înfrângerea de miercuri, din grupele Champions League, în fața belgienilor de la Anderlecht, cu scorul de 2-0, rezultat care a eliminat clubul Galatasaray din competițiile europene. Nici situația din campionat nu este una grozavă pentru Galatasaray, echipa fiind pe locul 3, cu 19 puncte după 10 etape, însă la doar un punct în spatele liderului Beșiktaș.

Cesare Prandelli (57 de ani) a devenit antrenorul celor de la Galatasaray în luna iulie a acestui an, înlocuindu-l pe conaționalul său Roberto Mancini. Din 2010 până atunci, acesta fusese selecționerul naționalei Italiei, alături de care a ajuns în finala EURO 2012 și s-a calificat la Campionatul Mondial din 2014, unde a părăsit turneul după faza grupelor. De-a lungul carierei, Prandelli a mai antrenat doar cluburi din Italia, precum Fiorentina, Parma sau AS Roma.

Articol scris de Mihai Moacă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]