OFICIAL | Victor Ioniță, antrenorul Simonei Halep. El va colabora cu suedezul Thomas Hogstedt, care le-a pregătit în trecut pe Șarapova, Wozniacki și Na Li

OFICIAL | Victor Ioniță, antrenorul Simonei Halep. El va colabora cu suedezul Thomas Hogstedt, care le-a pregătit în trecut pe Șarapova, Wozniacki și Na Li

Ceața s-a risipit în privința noului antrenor al Simonei Halep. Managerul numărul 3 mondial, Virginia Ruzici, a anunțat luni care va fi componența echipei din spatele constănțencei.

Fosta campioană de la Roland Garros a dezvăluit că noul tehnician al Simonei va fi Victor Ioniță, fostul antrenor al Soranei Cîrstea. Bucureșteanul va colabora, începând din ianuarie, cu antrenorul-consultant suedez Thomas Hogstedt.

Hogstedt, care în trecut le-a pregătit în circuitul feminin pe Maria Șarapova, alături de care a câștigat turneul de la Roland Garros, în 2012, Caroline Wozniacki, Sloane Stephens și Na Li, retrasă între timp din activitate, va fi, pentru început, alături de Simona în turneele din luna ianuarie, de la Shenzen, Sydney și Australian Open.

Ruzici a întărit, de asemenea, faptul că va ocupa în continuare funcția de manager al jucătoarei în vârstă de 23 de ani. Din staff-ul Simonei va mai face parte preparatorul fizic Theodor Cercel, cel care i-a stat alături și în acest sezon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]