Motivul rar întâlnit pentru care derby-ul Croației a fost amânat. Fotbaliștii, solidari cu fanii

Motivul rar întâlnit pentru care derby-ul Croației a fost amânat. Fotbaliștii, solidari cu fanii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul campionatului Croației, meciul dintre Dinamo Zagreb și Hajduk Split, programat sâmbătă de la ora 16:00, nu s-a mai disputat, iar motivul este unul rar întâlnit în lumea fotbalului.

100 dintre fanii oaspeților nu au fost lăsați să intre în stadion, cauza fiind interdicția pe care au primit-o din partea conducătorilor echipei Dinamo Zagreb, iar restul suporterilor, aproximativ 700, veniți de la Split, care ar fi putut susține echipa, s-au hotărât să înapoieze biletele primite de la clubul gazdă. Mai mult, altor 1500 de fani le-a fost interzis dreptul de a merge pe stadion de către poliția din Zagreb, care i-a ținut în oraș. După un prim moment în care au dorit să intre pe teren cu o întârziere de 15 minute, jucătorii echipei Hajduk Split au luat decizia de a nu se prezenta la meci, protestând astfel împotriva felului în care au fost tratați propriii fani.

De altfel, ultrașii lui Dinamo Zagreb, celebra peluză Bad Blue Boys, care se află în conflict deschis cu frații Zdravko și Zoran Mamic nu au fost prezenți la meci.

Decizia jucătorilor de la Hajduk Split de a nu intra pe teren vine pe fondul unor tensiuni din ce în ce mai mari între Federația Croată de Fotbal și galeriile echipelor de club, un conflict care a avut impact și asupra meciului din preliminariile pentru EURO 2016 dintre Italia și Croația, în care fanii oaspeților au aruncat cu torțe pe terenul de joc, arbitrul fiind nevoit să întrerupă partida pentru mai multe minute.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
GABRIELA FIREA dă lovitura totală în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
GABRIELA FIREA dă lovitura totală în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…