A renunțat la sport și a ajuns așa. „Totul a fost un coșmar, parcă eram în iad”

A renunțat la sport și a ajuns așa.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gemma Collins a trecut prin clipe cumplite în ultimul reality show la care a participat. „Sunt traumatizată, nu cred că mă voi mai putea ridica din pat până în ianuarie„, a dezvăluit vedeta pentru mirror.co.uk.

Intervievată pentru prima oară de la ieșirea din showul „I’m A Celebrity”, difuzat de ITV2, Gema Collins a explicat cât de greu i-a fost să se adapteze rigorilor concursului și situațiilor limită la care a fost supusă.

Totul a fost un coșmar, parcă eram în iad. Îmi place natura, chiar o iubesc, dar nu așa. Nu mă voi mai întoarce în Australia în viața mea„, a declarat Gemma, conform sursei citate.

Vezi imagini din timpul reality show-ului

Nu a rezistat pentru că a renunțat la sport

Vedeta urma să se căsătorească cu Rami Hawash, dar în urmă cu nouă luni cei doi s-au despărțit, după aproape trei ani de relație. La momentul respectiv, toți au fost luați prin surprindere, cuplul părând unul extrem de sudat. De altfel, puține perechi au reușit să stea departe de presa de tip tabloid din UK așa cum au reușit Gemma și Rami, astfel că finalitatea era, în opinia tuturor, nunta.

După o perioadă în care niciunul dintre cei doi nu a dorit să dea detalii despre motivele din spatele rupturii, Gemma a rupt tăcerea. Într-un articol publicat de dailymail.co.uk, blonda a recunoscut că greutatea sa a stat în spatele unor discuții interminabile, lucru care a frustrat-o peste măsură.

Dacă în urmă cu doi ani Gemma câștigase lupta cu greutatea datorită sportului (vezi foto mai jos), în ultima perioadă aceasta a luat proporții, ajungând să se îngrașe aproximativ 30 de kilograme.

Am avut o cădere nervoasă puternică. Simțeam presiune din toate direcțiile, deși eu eram prima nemulțumită de modul în care arătam. Acum cred că e momentul să vorbesc și să le explic tuturor că am trecut peste acest episod din viața mea. Eram extrem de nefericită și m-am refugiat în mâncare, recunosc, dar nu trebuia ca el să îmi reamintească de asta tot timpul„, a dezvăluit vedeta de 33 de ani.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…