Arsenal, în discuții avansate pentru transferul lui Mattia Destro, de la AS Roma

Arsenal, în discuții avansate pentru transferul lui Mattia Destro, de la AS Roma
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsenal este mai aproape, cu fiecare zi care trece, de transferul italianului Mattia Destro, cotat la 20 de milioane de lire sterline.

Destro a recunoscut recent că ia în considerare să plece de la Roma, în ciuda faptului că mai are contract până în 2017. „Este drept ca antrenorul își face propriiele evaluări, iar la sfârșitul sezonului, le voi face și eu pe ale mele. Eu pot vorbi doar pe teren. Unii oameni vorbesc cu ajutorul vocii, eu vorbesc pe teren. Încerc să înscriu goluri, atunci când am ocazia. Gândesc cu capul, iau decizii cu capul. Deci vom vedea.”, a declarat acesta pentru Daily Star.

În vară, atât Arsenal, cât și Chelsea au fost interesate de jucătorul în vârstă de 23 de ani, însă niciuna dintre grupări nu a reușit să-l ia. Acum, tunarii au făcut prima mișcare și sunt în discuții, spun englezii, foarte avansate, cu echipa italiană.

  • Destro joacă pentru Roma din 2012. În 60 de meciuri, acesta a marcat 28 de goluri.
  • La echipa națională a Italiei a jucat în 7 meciuri și a înscris o singură dată.

Articol scris de Stoicescu Andrei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
E gata: Edi Iordănescu și-a decis viitorul înainte de EURO 2024! ”Și-a anunțat familia”
E gata: Edi Iordănescu și-a decis viitorul înainte de EURO 2024! ”Și-a anunțat familia”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza ploilor. Noua crăpătură apărută în asfalt a stârnit panica în localnici
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza ploilor. Noua crăpătură apărută în…
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Cât de frumoase sunt cele două fiice ale lui Adrian Mutu. Apariţie rară alături de tatăl său
Cât de frumoase sunt cele două fiice ale lui Adrian Mutu. Apariţie rară alături de tatăl său
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion Doldurea
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Aproximativ 35% din muncitorii străini aflați în România au fugit după intrarea țării noastre în Schengen
Aproximativ 35% din muncitorii străini aflați în România au fugit după intrarea țării noastre în Schengen
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au fost răsfățați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au…
×