CSM București a terminat anul cu o victorie la scor în fața Dunării Brăila și cu două mari supărări. CSM Ploiești a urcat pe locul 7

Redactor:
Marius Hutu
CSM București a terminat anul cu o victorie la scor în fața Dunării Brăila și cu două mari supărări. CSM Ploiești a urcat pe locul 7
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal feminin, CSM București a câștigat cu 35-26 în fața echipei Dunărea Brăila. Într-o altă partidă, HCM Rm. Vâlcea s-a impus cu 28-23 în fața formației HC Zalău.

CSM București se află în fața celui mai bun sezon din istoria clubului în handbalul feminin, dar putea să fie excepțional dacă: n-ar fi făcut două „gafe” majore după deciziile luate de FRH sau n-ar fi fost nedreptățită în cele două cazuri, după părerile oficialilor clubului. Gruparea susținută de Primăria Capitalei a câștigat clar în ultima etapă a turului Ligii Naționale, așa cum s-a întâmplat, de altfel, aproape în toatele rundele disputate în această toamnă. Sâmbătă dimineața, echipa antrenată de Mette Klit a învins Dunărea Brăila cu 35-26, rezultat în urma căruia și-a asigurat locul 3 la sfârșitul acestui an. Un clasament considerat însă „mincinos” de șefii clubului. CSM București a rămas fără patru puncte în ierarhia la zi după celebul Caz „Ecusoanele”, trei pierdute la masa verde și unul penalizare. Dacă rezultatul din teren al jocului CSM – SCM Craiova s-ar fi contabilizat (28-16), atunci formația bucureșteană s-ar fi bucurat pentru locul 1, fiind chiar peste HCM Baia Mare la golaveraj.

Cazul „Ecusoanele” n-a fost însă singura supărare a clubului din Capitală. CSM București a ratat, în primăvară, calificarea în cupele europene după un alt joc pierdut la masa verde cu CSM Ploiești, motiv pentru care a primit și punct penalizare. Atunci, gruparea a folosit o jucătoare fără drept de joc, ca urmare a faptului că nu a plătit o amendă la FRH.

În ultima etapă a turului s-au mai jucat următoarele partide: HCM Baia Mare – „U” Cluj 35-25, Cetate Deva – Mureșul Tg. Mureș 34-26, HCM Rm. Vâlcea – HC Zalău 28-23, Neptun Constanța – CSM Ploiești 20-25.

1. HCM Baia Mare 13 12 0 1 408-291 36
2. SCM Craiova 12 11 0 1 278-236 33
3. CSM București 13 11 0 2 375-268 32
4. Corona Brașov 12 9 2 1 350-266 29
5. Dunărea Brăila 13 7 0 6 354-343 21
6. HCM Roman 12 6 2 4 277-284 20
7. CSM Ploiești 13 6 0 7 302-327 18
8. HC Zalău 13 5 1 7 325-332 16
9. HCM Rm. Vâlcea 13 4 2 7 322-355 14
10. Cetate Deva 13 4 1 8 338-376 13
11. Unirea Slobozia 12 4 0 8 283-329 12
12 Neptun Constanța 13 3 0 10 309-356 9
13 „U” Cluj 13 2 2 9 354-411 8
14. Mureșul Tg. Mureș 13 0 0 13 289-388 0

CSM București a fost penalizată cu un punct

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri