VIDEO | Nord-irlandezii ne recunosc valoarea: „România a fost echipa mai bună. Dacă ne dădea cineva la început 9 puncte din 12 posibile, le luam fericiți”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre jucătorii de top ai Irlandei de Nord, Christ Brunt, a vorbit la finalul partidei pierdute cu 2-0 în fața României despre desfășurarea evenimentelor din teren. Fotbalistul lui West Bromwich Albion a recunoscut superioritatea în joc a echipei antrenate de Anghel Iordănescu și mărturisește că Irlanda de Nord nu a fost niciodată favorită la calificare, prestațiile de până acum fiind mult peste așteptările pe care le-a avut la startul campaniei de calificare pentru Campionatul European din 2016, din Franța.

Chris, ați fost învinși în această seară. E un rezultat corect?
Cred că România a fost echipa mai bună în această seară. Evident, noi ne-am propus să facem ceea ce am făcut și în Grecia, adică să putem absorbi presiunea și să jucăm pe contraatac, însă nu ne-a ieșit la fel de bine cum ne-a ieșit în Grecia. Meritul este al României, a fost echipa mai bună, și-a speculat cele două șanse de gol. Suntem dezamăgiți că plecăm de aici fără niciun punct, dar ăsta este fotbalul.

Ați pierdut șefia grupei.
Da, într-adevăr este dezamăgitor, ne-ar fi plăcut să ne păstrăm primul loc în grupă. Dar cred că dacă la începutul meciurilor ne-ar fi spus cineva că vom strânge 9 puncte din 12 posibile am fi fost foarte fericiți. Așteptăm cu nerăbdare jocurile din martie și din iunie și sperăm că vom putea să mai strângem niște puncte.

Acum nu mai sunteți favoriți la calificare?
(râde) Nu cred că am fost vreodată favoriți la calificare, nu? Cred că va fi o grupă grea, mai ales după victoria Ungariei din această seară, rezultat care a echilibrat lucrurile. Va fi interesant să vedem ce se va întâmpla până la final.

Ce părere ai despre echipa României și despre stadion?
Stadionul este fantastic, echipa României a jucat bine în seara asta, au câțiva jucători foarte buni. Abia aștept să jucăm din nou contra lor în iunie, în Belfast. 

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare