Povestea eroului naționalei din meciul cu Irlanda de Nord. Papp, de la alergatul după vaci la „dubla” care a dus România pe primul loc în grupa de calificare la EURO. Stelistul este rapidist de mic și îl are ca idol pe Pancu

Povestea eroului naționalei din meciul cu Irlanda de Nord. Papp, de la alergatul după vaci la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Papp, eroul naționalei în partida cu Irlanda de Nord, marcatorul unei duble care a calificat România, în procent de 90% la turneul final din Franța, și-a început cariera de fotbalist printre vacile bunicului. Fundașul Stelei provine dintr-o familie numeroasă. Are patru surori și trei frați. Este cel mai mare dintre copii. Papp a fost suporterul Rapidului și l-a avut ca idol pe Daniel Pancu. Își scria cu pixul numele acestuia pe tricourile cu care evolua.

În vârstă de 25 de ani, Paul Papp a adus vineri seara victoria în ultimul meci oficial al naționalei din 2014, marcând două goluri. Mai presus de atât, reușitele fundașului dreapta de la națională au dus România pe primul loc în Grupa F de calificare la Campionatul European din 2016. Jucătorul Stelei a afișat o atitudine umilă la finalul partidei, dedicând golul soției sale, Mihaela. Cei doi sunt împreună din liceu și și-au unit destinele în această vară. Nu este pentru prima dată când Papp îi acordă o atenție sporită jumătații sale. Pe vremea când evolua la Astra, ori de câte ori se ivea ocazia, avea grijă să-i declare acesteia dragostea.

Papp a reușit în nici cinci minutea ceea ce Raț a izbutit în 101 selecții la națională: să marcheze două goluri. Fundașul sosit în acest sezon la Steaua pare atipic pentru fotbalul românesc. Modest, cu picioarele pe pământ, acesta a stat departe de revistele de scandal, concentrându-se pe cariera sa de fotbal și pe familie, fiind descris de cei din jur drept un tip statornic: „Mă jucam desculț pe câmp, de dimineața până seara, când mergeam să-l ajut pe bunicul meu, care avea grijă de 70 de vite. Din plictiseală, mai schimbam câte o pasă cu el. Atunci, vacile se speriau și o luau la fugă. După aia trebuia să alergăm după ele pe dealuri ca să le prindem. Așa a fost copilăria mea, despre care aș putea să scriu o carte”, dezvăluia Papp pentru sportnews.ro în urmă cu câteva luni.


Paul Papp a evoluat la Vaslui în perioada 2009-2012, încercându-și apoi șansa în Serie A, la Chievo,echipă care l-a împrumutat la Astra și mai apoi la Steaua. A marcat 3 goluri pentru naționala României.


Cea mai fericită zi din viața mea a fost aceea când m-am apucat de fotbal. Sunt foarte fericit că am acest instinct, de atacant, și că cineva acolo sus mă iubește
Paul Papp, fundaș națională


Își făcea tricouri cu Daniel Pancu

Stelistul a recunoscut în numeroase interviuri faptul că, în copilărie, echipa sa de suflet a fost Rapid. Ajuns jucător profesionist în Liga 1, a încetat să își mai aleagă favorite. Rămân însă declarațiile legate de idolul său, Daniel Pancu, adulat de suporterii rapidiști. Și-a văzut visul cu ochii la Vaslui, unde a evoluat alături de căpitanul giuleștenilor: „Am ținut de mic cu Rapidul, îmi făceam tricouri cu Pancu. Am ajuns coleg de cameră cu el, i-am povestit și mi-a dat un tricou original. Nu am apucat încă să-i cer și un autograf”, povestea acesta în urmă cu 5 ani. 

Provenit dintr-o familie modestă, care a muncit pentru fiecare ban, Paul Papp s-a văzut nevoit să-și susțină financiar familia, una numeroasă, cu alți trei frați și patru surori, el fiind cel mai mare dintre ei. Tatăl acestuia a plecat în Spania, unde a cules căpșuni pentru a-și putea întreține familia. Este de meserie instalator, dar nu și-a găsit un loc de muncă stabil în România: „Le mai spun fraților mei că nu am găsit să le cumpăr ghele din vreo deplasare, deși nici nu ajung să caut”, povestea Papp atunci când era întrebat în privința celei mai frecvente minciuni pe care o spune. Între timp, și-a îndeplinit toate visurile: s-a căsătorit cu iubita din liceu, familia acestuia duce un trai bun, e titular la națională, a marcat goluri importante pentru România și pare să-și fi găsit stabilitatea la Steaua. 

Unul mai lipsește: vrea să aibă un copil în perioada imediat următoare.

 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare