Ranieri ține de scaun chiar și după ce Grecia a câștigat doar un punct în ultimele patru meciuri: „E vina mea pentru situația de acum, dar rămân selecționer”. De ce federația nu poate să-l demită pe italian

Ranieri ține de scaun chiar și după ce Grecia a câștigat doar un punct în ultimele patru meciuri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Grecia, ocupanta ultimului loc în Grupa F de calificare la Campionatul European din 2016, a fost învinsă în mod surprinzător de Insulele Feroe, scor 0-1, reușind astfel „performanța” de a obține doar un singur punct din ultimele patru partide. Astfel, campionii europeni din 2004 riscă să nu se califice la turneul final din Franța, asta deși în Brazilia, la Mondial, au ajuns până în optimile competiției. Claudio Ranieri, selecționerul naționalei, nu se gândește însă să-și dea demisia de pe banca tehnică a grecilor.

„Responsabilitatea este întotdeauna a antrenorului, îmi amintesc asta încă de pe vremea când eram jucător de fotbal. Așa că da, este vina mea pentru situația de acum”, a declarat Ranieri imediat după meciul cu Insulele Feroe. „Nu am marcat niciun gol acasă. Totuși, nu o să iau o decizie pripită, de moment. O să rămân selecționerul Greciei pentru moment”, a răspuns acesta atunci când un jurnalist elen l-a întrebat dacă își va da demisia în urma acestui rezultat care pare să fi umplut paharul pentru suporteri.

„Doar prin muncă multă putem să ne revenim. Insulele Feroe a meritat victoria în acest meci”, a conchis Ranieri.

Ranieri a semnat în această vară un contract valabil pe doi ani cu selecționata Greciei, iar presa speculează faptul că italianul așteaptă să fie dat afară de federali pentru a intra în posesia banilor din clauza de reziliere. Suma ar fi una foarte mare. Și, surprinzător, federația nu îl dă afară pe acesta pentru că nu are această sumă la dispoziție.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×