OFICIAL | Ionel Dănciulescu, noul antrenor al lui Dinamo

Redactor:
Bitescu Wili
OFICIAL | Ionel Dănciulescu, noul antrenor al lui Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

La o zi după ce Flavius Stoican a anunțat că pleacă de la Dinamo, conducerea clubului l-a numit în funcția de antrenor principal pe directorul general al clubului, Ionel Dănciulescu. Acesta va conduce echipa până la finalul turului. Danciu-gol va sta pe bancă în următoarele 3 meciuri din Liga 1 și în meciul din sferturile de finală ale Cupei Ligii, cu U Cluj.

  • După 14 etape, Dinamo se află pe locul 6 în clasament, cu 22 de puncte
  • Pe 21 noiembrie, în etapa a 15-a, Dinamo va juca în deplasare, cu Gaz Metan

Ionel Dănciulescu, 37 de ani, este la prima experiență ca antrenor principal. Până astăzi, acesta ocupase funcția de director general al „roș-albilor”. În istoria recentă a fotbalului românesc, este a cincea astfel de trecere spectaculoasă dintr-o funcție de conducere în club în cea de antrenor direct răspunzător de rezultatele echipei. În 2003, Răzvan Lucescu a renunțat la postul de vicepreședinte la Rapid pentru a prelua banca tehnică a echipei. Marius Lăcătuș a procedat la fel la Steaua în 2009, revenind la club ca antrenor după ce în 2008 părăsise funcția de președinte. Luna trecută, Gică Hagi și-a demis antrenorul de la Viitorul, pe Argeș Vintilă, asumându-și, pe lângă funcția de patron, și pe cea de antrenor. De asemenea, tot luna trecută, Anghel Iordănescu a fost convins să-și asume, pe lângă funcția de director tehnic al FRF, și rolul de antrenor principal al naționalei, odată cu plecarea lui Pițurcă în Arabia Saudită.

Proaspătul antrenor de la Dinamo, Ionel Dănciulescu, este deținătorul recordului de meciuri disputate în Liga 1 la fotbal, cu 515 partide jucate de-a lungul a 20 de ani, în intervalul 1993-2013. De asemenea, el este pe locul doi în clasamentul all-time al golgheterilor din campionatul României, cu 214 goluri. Deținătorul recordului absolut este un alt dinamovist, Dudu Georgescu – 252 de goluri. Dănciulescu și-a început cariera de jucător la Electroputere Craiova, iar în 1995 a fost transferat de Dinamo. A jucat două sezoane pentru „câini”, apoi a evoluat un an în Turcia, pentru a se întoarce în 1998 să joace la Steaua. Din 2002 a revenit la Dinamo, unde a rămas șapte sezoane. Ultimul sezon ca jucător la Dinamo a fost în perioada 2010-2013.

191 de goluri a marcat Dănciulescu pentru Dinamo în 465 meciuri

„Din motive care sunt doar ale mele, și v-aș ruga să rămână așa, am decis să plec. Îi mulțumesc domnului Negoiță că mi-a dat ocazia să antrenez pe Dinamo și vă asigur că nu a fost niciun conflict între mine și dumnealui”, a spus fostul antrenor Flavius Stoican după ce și-a anunțat demisia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale