25 de ani de la fuga Nadiei Comăneci din România: „Sunt, cu siguranță, româncă și am fost adoptată de Statele Unite”

Nadia Comăneci (53 de ani, vârstă pe care o împlinește pe 12 noiembrie) a atras atenția întregii lumi cu prima notă de 10 obținută la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Rezultatul a fost obținut de o fetiță de 14 ani, care mai apoi a fost nevoită să fugă din propria țară pentru a scăpa de regimul brutal al lui Nicolae Ceaușescu.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, campioana olimpică trecea ilegal granița. La scurt timp (în dimineața de 2 decembrie), aterizarea Nadiei Comăneci în Statele Unite a fost subiect de Breaking News pentru presa de peste Ocean. Spre exemplu, CNN a împărțit ecranul în două în acel moment: pe jumătate era prezentată sosirea Nadiei, iar în cealaltă o întâlnire de grad zero a președinților George H. W. Bush și Mikhail Gorbachev la un Summit în Malta, în care se punea la cale încheierea Războiului Rece.

De la momentul respectiv au trecut 25 de ani! Iar povestea Zeiței de la Montreal prezintă un interes major pentru fiecare jurnalist sau televiziune din orice colț al lumii. În weekend, Nadia a stat de vorbă cu Isabelle Kumar de la Euronews. Printre altele, Comăneci a ținut să precizeze că se simte româncă, în timp ce Statele Unite doar a adoptat-o.

Campioana olimpică a precizat că personalitatea ei a fost definită de marile succese din perioada 1976-1980, de show-urile ce au urmat după activitatea de mare performanță, dar și de faptul că a fost prezentată drept personaj care s-a luptat cu comunismul. „Cred că ambele au influențat personalitatea mea de azi. Desigur, totul a început cu JO din 1976. Oamenii nu știau atunci cine este Nadia și unde este România pe hartă, astfel că a fost un mare interes pentru mine pentru că avem doar 14 ani și jumătate, iar lumea vroia să știe mai multe despre mine, > . Apoi, s-a întâmplat treaba cu Revoluția.. Eu am plecat din țară cu puțin timp înainte de Revoluție, fără să știe ce avea să urmeze”, a spus Nadia.

„Te simți acum mai mult româncă sau americană?„, a fost întrebarea reporterului de la Euronews, iar răspunsul Nadiei a venit promt: „Sunt, cu siguranță, româncă, și am fost adoptată de Statele Unite”.

„Nu am simțit tensiunea Războiului Rece când am concurat, eram doar un copil”

O întrebare venită de de la un telespectator Euronews a sunat cam așa: „Nu crezi că Războiul Rece dintre Occident și blocul comunist a fost parte a succesului tău? Ai simțit ceva din acea tensiune?”. „Nu am simțit nicio tensiune când am concurat pentru că eram un copil. Singurul lucru pe care îl simțeam a fost ceva de genul >. Știam ce pregătisem în sala de antrenament. Nu cred că simți altceva când ești copil. Poate că atunci când crești și privești înapoi ca adult, vezi lucrurile acestea, dar pentru mine a fost ca o provocare”, a răspuns Nadia.

„Interesant, pentru că antrenorul tău Bela Karolyi și soția lui, Marta, au fost criticați în trecut pentru regimul dificil de antrenament pe care vi l-a impus. Ai simțit asta?”, a continuat reporterul. „N-am simțit asta pentru că eu de fiecare dată făceam mai mult decât îmi cereau antrenorii. Bela obișnuia să spună >, iar eu făceam șapte. Nu m-am plâns niciodată că am muncit din greu. Cred că trebuia să muncesc foarte mult să ajung la cel mai înalt nivel. Nu sunt în căutarea celei mai ușoare căi pentru a face anumite lucruri și mă mândresc cu asta”, a venit răspunsul campioanei olimpice.

Motivația de concurs a fost descoperită la 5 ani, la triciclete

După succesul de la Montreal, Nadia Comăneci a devenit o figură celebră atât în România, dar și peste hotare. Fosta gimnastă nu a simțit însă presiunea celebrității, explicația fiind simplă: „România era o țară închisă. Dacă oamenii au fost interesați să vină, să afle mai multe lucruri despre mine, nu au putut intra cu ușurință în țară. Astfel că după ce concuram sărbătoream două zile, apoi mă întorceam în sala de sport. Nu prea avem cunoștință despre ceea ce se întâmplă afară”.

„Nu ați fost conștientă de impactul masiv pe care l-ați avut la nivelul mondial în 1976?”, a întrebat, suprinsă, Isabelle Kumar. „Nu, atunci chiar nu! Mi-am dat seama mult mai târziu!”, a fost replica Nadiei, care a mai spus că nici nu a regretat nimic, chiar dacă acea celebritate ar putea să o ajute mult mai mult în acea perioadă.

O altă întrebare venită din partea „publicului” a sunat astfel: „Care este secretul motivației tale, având în vedere că ai fost o persoană care ai fost condusă, iar acum ești o persoană care conduci? „Cred că motivația mea provine încă de la vârsta de cinci ani și jumătate, chiar înainte să încep gimnastica. Eram la grădiniță și am avut un concurs de triciclete. Am vrut doar să câștig și am câștigat. Cred că motivația, munca depusă și orele petrecute în sala de gimnastică au contribuit la succesul meu. Acum când mă uit înapoi, sportul este uimitor, orice sport este uimitor pentru copii”, a fost răspunsul Nadiei. De ce? „Pentru că te definește ca om, te ajută să te organizezi, își oferă sentimentul de a stabili niște obiective”.

Nadia a mai avut o ocazie să fugă în SUA în ’81

„Cred că ai fost o comoară care reprezenta o țară cu probleme, o comoară pentru dictator. Dacă n-ai realizat acest lucru atunci, nu te simți inconfortabilă acum?”, a fost o altă întrebare pentru Nadia. „Nu știu dacă am fost o comoară, am fost doar cineva care a devenit foarte bine cunoscută prin realizările mele sportive. Când trăiești într-o țară comunistă, încerci să faci tot ce poți pentru o viață mai bună. Mă gândesc că poate uneori nu s-a procedat corect cu mine, că nu am putut să călătoresc în afara țării, după ce am fost invitată să fac parte dintr-o Comisie CIO, a atleților. Pentru câțiva ani nu am putut să particip la întâlniri, la evenimente, pentru că nu mi s-a permis. Nici nu am întrebat >”, apoi în timp m-am gândit că aș vrea să plec”.

Bela și Marta Karolyi au fugit în SUA în 1981, după o deplasare făcută peste Ocean. „Am fost foarte tristă în ziua în care antrenorii au decis să nu se mai întoarcă în România. Am aflat în ultima zi despre acest aspect, nu mi-am imaginat că vor rămâne acolo. Nu eram pregătită atunci să rămân acolo, pentru că eu nu mă vedeam trăi în altă parte decât în România, alături de familia mea. A fost ușor să iau o decizie. După acea deplasare mi-a fost tot mai greu să mai pot ieși din țară”, a mărturist Nadia Comăneci.

„Probabil că am fost urmărită de mai mulți oameni”

Curiozitatea reporterului s-a mutat apoi asupra vieții în România după episodul ’81: „În țară, ai avut sentimentul de libertate sau ai fost urmărită tot timpul?”. „Au existat zvonuri că am fost urmărită de mai mulți oameni. Probabil că așa a fost”, a răspuns starul JO 1976.

După performanțele incredibile obținute pe podiumurile mondiale și olimpice, oameni din lumea întreaga și-au imaginat că Nadia Comăneci trăiește în lux. Nu a fost cazul. „Aveam o casă pentru care ar fi trebuit să plătesc până la 60 de ani. Eu nu mi-am făcut publică averea sau lipsa averii, nu cred că au contat banii. Eu am făcut gimnastică pentru că asta mi-am dorit” , a susținut Nadia.

Comăneci a vorbit apoi despre momentul în care a luat o decizie fundamentală, să fugă din România: „Am luat o decizie îndrăzneață la acel moment pentru că știam că este periculos și înfricoșător. Dar a fost ca și în gimnastică, unde mi-a plăcut să încerc lucruri noi. Dacă eu nu încercam, nimeni altcineva nu avea de gând să facă asta în locul meu”.

Vântul schimbării a bătut foarte tare în acea perioadă în țările blocului comunist. Zidul Berlinului tocmai fusese dărâmat, însă informațiile nu ajunsese încă România. Nici fosta gimnastă nu le aflase. Astfel, ea și-a riscat viața pentru a fugi. Din România ea a trecut granița în Ungaria. „Mi-a fost puțin teamă”, a recunoscut Zeița de la Montreal. „Totul s-a întâmplat foarte repede, cred că toată acțiunea a durat aproximativ două zile. Cred că oamenii au fost conștienți de faptul că am plecat, dar nimeni nu știa, de fapt, unde eram. Am contactat Ambasada SUA din Viena, iar ei m-au ajutat să ajung peste Ocean. Totul s-a întâmplat foarte rapid. La scurt timp, a venit și Revoluția în România”.

La 25 de ani distanță, Nadia Comăneci a precizat că a trecut peste această experiență traumatizantă: „Nu sunt traumatizată acum, mă gândesc că sunt fericită, că am avut un final fericit. Eu nu sunt genul de persoană care să se îndoiască de o decizie, mă duc până la capăt în speranța că aceasta este cea mai bună”. Când regimul Ceaușeascu a căzut, Nadia se pregătea pentru un spectacol. „Am fost foarte îngrijorată, mă gândeam la familia mea, la toți prietenii”, a mai spus campioana olimpică, care nu și-a putut contacta familia pentru una-două luni.